duminică, 30 martie 2008

2.24 Voloca o comună bogată şi frumoasă

Din marea lor dragoste pentru sat, unii voloceni 1-au asemuit cu grădina raiului, unde curge lapte şi miere. Asemănare a aceasta nu este cu totul exagerată deoarece satul prin aşezarea lui, prin varietatea reliefului, prin clima blândă de care se bucură în cei mai mulţi ani, prin izvoarele răcoroase şi prin luncile şi poienile sale încântătoare merită pe deplin să fie iubit şi lăudat de fiii săi.
Este un sat cu multă verdeaţă, cu multe flori cultivate prin grădini, dar şi dintre acelea semănate de mâna Domnului prin poiene şi fâneţe. Mireasma acestor flori umple văzduhul cu un parfum îmbătător şi plăcut mirositor. Mii şi mii de albine zboară din floare în floare să culeagă minunatul nectar, din care prepară cu tainică iscusinţă mierea atât de dulce şi atât de folositoare pentru om.
Aproape la toate casele se vede câte un pomăt mare şi bine îngrijit cu pomi roditori de specii diferite. Sunt meri, peri, pruni, perji, cireşi, vişini, caişi ori piersici dintre soiurile cele mai alese. Nucul nu lipseşte aproape la nici o casă. Până şi viţa de vie este destul de răspândită după ce s-a găsit un soi care poate fi aclimatizat.
Privit satul de pe un deal, în toiul primăverii să vedeţi toate pometele în floare, şi atunci veţi vedea cum arată raiul pământesc.
Doamne, câtă bucurie şi frumuseţe ne-ai dăruit şi poate n-am ştiut să o preţuim cum se cuvine!
Cât vezi cu ochii numai pomi înfloriţi. Priveliştea ce o admirăm este încântătoare şi ne umple inimile de o bucurie fără de margini. Sufletul ne este tulburat inima ni-i străbătută de un fior plăcut şi trupul nostru devine din ce în ce parcă mai uşor.
Satul meu drag, ce frumos arăţi tu, primăvara şi ce haine mândre ai îmbrăcat! Casele tale proaspăt văruite pentru sfânta Înviere abia de se mai văd printre pomii înfloriţi. Te-ai gătit şi tu să întâmpini cea mai mare şi mai însemnată dintre sărbători cu tot ce este viaţă în tine. Pentru ca bucuria să-ţi fie deplină au sosit din ţări îndepărtate oaspeţi dragi, multe păsări cântătoare, să-ţi înveselească auzul cu ciripitul lor drăgălaş şi să-ţi farmece privirea cu penele lor multicolore. E un prilej de încântare şi fericire să vezi satul în timp de primăvară.
Dar şi verile sunt frumoase şi plăcute în Voloca, în afară de puţini ani mai reci şi ploioşi, în marea lor majoritate anii sunt buni, frumoşi, cu călduri şi ploi la vreme în timpul verii.
Pomii şi-au schimbat floarea în rod bogat dar satul nu-i lipsit de flori. Pline sunt grădinile şi poienile de ele.
Pământul ,este bine lucrat şi răsplăteşte munca ţăranului. Grădinile şi lanurile produc holde bogate. Hărnicia oamenilor este de toţi recunoscută şi datorită munci şi chibzuinţei lor volocenii îşi pot îndestula traiul cu ceea ce scot din pământul lor. Cresc vite frumoase şi au vaci cu lapte pe care le îngrijesc foarte bine, fiind ei blânzi din fire şi iubitori de animale. Este şi aceasta o calitate a lor de a îngriji cât se poate de bine vitele şi a se purta cu blândeţe cu ele cum rar se mai vede aşa ceva prin alte părţi.
Dacă mergi vara prin sat pe la casele oamenilor îţi poţi da lesne seama de belşugul din gospodăria lor şi de traiul bun ce şi 1-au făurit. Lucrează cu toţii din zori până n noapte fie acasă în grădină sau la câmp.
Dintre cei tineri mulţi merg la oraş unde lucrează prin fabrici şi aşa fiecare caută să aducă acasă rodul muncii sale. Sunt atâta de harnici atâta de pricepuţi încât ştiu să învingă toate greutăţile şi toate piedicile din calea lor. Prin munca lor neobosită şi-au făcut casele mai mari şi mai frumoase cum n¬au fost niciodată în trecutul lor. Te cuprinde mirarea când vezi atâtea case noi, solid construite ţi bine mobilate. Pe lângă casă numai flori şi straturi pline cu legume şi zarzavaturi. Fiecare colţişor, fiecare petec de pământ este semănat, este cultivat să producă ceva. S-a obişnuit voloceanul nostru să muncească şi să trăiască raţional. Ştie să facă agricultură, legumicultură, pomicultură şi tot ce vrei. Au devenit specialişti în altoitul pomilor. A crescut numărul meşterilor de tot felul. Volocenii se pricep la orice lucru şi aceasta îi face să progreseze într-un ritm neobişnuit de vioi. Aşa sunt gospodarii, aşa şi gospodinele. Este o întrecere între toţi cum nu s-a mai văzut.
Volocenii lucrează acuma în tot timpul anului, dar cel mai mult de lucru au sper sfârşitul verii şi toamna când vine vremea să strângă recolta de pe câmp. Toţi se silesc să agonisească produse cât mai multe. Numai ei ştiu ce fac şi cum procedează de reuşesc să-şi îndestuleze casa cu de toate. Acest belşug este evident în toate privinţele. Ei se îmbracă bine, în haine frumoase, hrana lor este îndestulătoare, copiii sunt foarte bine îngrijiţi. Încăperile sunt cu gust mobilate, paturile bogat aşternute şi cămara-i plină cu de toate. La biserică sau la joc, fetele poartă un lux rar întâlnit.
Nunţile de acuma se deosebesc întru totul de cele de demult când este vorba de mâncări care acuma sunt mai felurite, mai bogate şi mult mai bine servite. Nu mănâncă mai mulţi dintr-o strachină ci fiecare îşi are blidul său. Aceasta este o măsură cât se poate de bună în concordanţă cu igiena. În privinţa mesei o nuntă ţărănească nu se deosebeşte aproape cu nimic de nunta unui intelectual. Darul la nuntă se face în bani şi cel strigat la pahar dulce oferă o sumă destul de frumuşică pentru timpul de faţă. Oriîncotro s-ar deplasa folosesc maşina autobuzul, trenul, motocicleta sau bicicleta în cel mai rău caz. Pe jos nu merge nimeni decât foarte pe aproape prin vecini.
Chiar şi cei mai săraci au uitat să meargă pe jos la oraş. Astăzi nu mai vezi pe şleah sau peste câmp, de-a dreptul oameni care să ducă în spate bleahuri cu lapte, toboltoace cu fasole, trăiste cu mere sau găini la târg. Acest tablou a rămas de domeniul trecutului, la oraş nici cu sloboda nu mai merge nimeni pe jos.
Cine are vreun interes sau ceva de vândut merge la autobuz şi în câteva minute ajunge la oraş. După ce termină cu treburile din oraş vine la cursă (autobuz) şi în câteva minute este acasă odihnit şi apt să lucreze tot restul zilei.
Altădată, pentru cel ce pleca la oraş era pierdută toată ziua cât cu dusul, cât cu târguiala sau cu treburile, cât cu întorsul. Când ajungea acasă era frânt de oboseala drumului şi de povara cărată cu greu în spate. Nici nu mai avea timp şi nici nu era în stare să lucreze ceva.
Chiar şi cei ce mergeau cu căruţa la oraş nu călătoreau mai bine, şezând pe drucşorul coşului, pe nişte lemne sau pe nişte coşărci, sau alte obiecte colţuroase şi tari. Era zgâlţâit şi scuturat de-i clănţăneau dinţii în gură. Rar când şedea bietul om pe o sidiucă, dar la deal tot trebuia să meargă pe jos. Ziţ la căruţă avea numai preotul şi directorul. Privite aşa cum stau astăzi, lucrurile se prezintă mult mai bine.
Voloceanul îşi face o casă mai mare luminoasă, cu încăperi mai multe şi mai frumos lucrate. Pe dinăuntru casa este zugrăvită, are lumină electrică, maşină de gătit şi sobe bune şi printre altele, locuinţa este bine întreţinută. Dispunând de un adăpost bun şi confortabil, de un pat bine aşternut, de haine bune şi de o mâncare gustoasă şi hrănitoare gătită cu pricepere, este evident că traiul său de astăzi este mai bun, mai comod şi mai plăcut. La condiţiile arătate mai sus trebuie să mai adăugăm şi confortul în ce priveşte deplasările sale, precum şi condiţiile mult mai bune în care îşi desfăşoară munca.
Lemnele se taie la motor, de asemeni şi sicica iar pe îmblăciu rar de mai pune mâna. Multe munci le face mai lesne datorită faptului că a învăţat să se folosească de maşini.
Pe măsura progresului tehnic, lucrează din ce în ce mai puţin cu braţele dar tot mai mult cu mintea. În ce priveşte gătitul mâncării şi prepararea conservelor voloceanca noastră de astăzi face de-a dreptul minuni. Nu rămâne cu nimic mai prejos decât bărbatul ei. Îşi îngrijeşte copii şi casa, spală coase, hrăneşte vietăţile din curte, lucrează grădina, merge la oraş cu produse şi-1 ajută pe bărbat şi la lucrul în câmp sau în alte părţi unde este nevoie.
Am afirmat că traiul de astăzi al volocenilor este mai îmbelşugat. Acesta este un adevăr de necontestat, dar starea aceasta se datoreşte unei munci încordate neîntrerupte, am putea spune unei munci de-a dreptul istovitoare.
Oamenii de acum trăiesc şi se. hrănesc mai bine, dar şi muncesc cu mai mult spor decât întrecut. Aceasta este situaţia la noi în sat. Dar satul are nu numai pomete mari şi frumoase care toamna stau încărcate de rod ci mai are şi mulţi stupi cu albine. La toate acestea se cere iarăşi multă muncă, pe care ei trebuie să o facă la timp şi cât mai conştiincios.
In toate, voloceni dau dovadă de pricepere şi de simţ gospodăresc. Aşa se explică faptul că vacile lor dau lapte mult, bun şi gras.
Este cazul să menţionez că este foarte greu să creşti şi să ţii vite când nutreţul este puţin.
A trebuit şi aici să intervină o raţionalizare şi o foarte bună chibzuială în prepararea nutreţului, din puţin să ştii să faci o hrană îndestulătoare şi bună. La gospodarul vrednic astăzi şi vita mănâncă mai bine decât în trecut. Este şi acesta un semn evident al progresului.
După ce am arătat toate acestea nu este greu de înţeles de ce în Voloca curge lapte şi miere. Această minune se datoreşte vredniciei de care voloceanul a dat dovadă în toate împrejurările pentru care merită toată cinstea.
Într-adevăr, până aici toate sunt bune şi frumoase. Voloca pare a fi o grădină a raiului unde curge lapte şi miere dar pe lângă lapte şi miere mai curge şi samahoancă într-o cantitate prea mare şi aceasta strică foarte mult. Ea constituie o primejdie foarte serioasă pentru viaţa şi viitorul volocenilor care o beau.
Aflându-mă acolo în faţa mai multor consăteni, m-am străduit să le arăt pericolul şi să-i conving să se lase de această băutură.
Oricum, satul rămâne ceea ce a fost şi este: un sat model cu oameni buni harnici şi pricepuţi. Un sat de adevăraţi români care nu-şi uită originea lor daco-romană de care sunt mândri.
În anul 1790 a fost alipită la Galiţia şi în această situaţie a rămas până în 1849. De la această dată a fost desprinsă de Galiţia şi a făcut parte din imperiul habsburgic ca o ţară pendinte direct de Austria. Aşa a rămas ea până în 1918. În primul război mondial a fost cotropită în trei rânduri de armatele ruseşti, ale Ţarului Nicolae II.
In urma dezmembrării Austriei ca urmare a Păcii de la Paris, după primul război mondial, Bucovina s-a unit cu România.
In 1918 la 14 octombrie s-a constituit la Cernăuţi Consiliul Naţional Român sub conducerea lui Iancu Flondor care a formulat dorinţa de unire a Bucovinei cu România.
La 15(28)/XI 1918 în Cernăuţi Consiliul Naţional Român a hotărât şi a votat unirea Bucovinei cu România. Bucovina a făcut parte integrantă din statul român până în iunie 1940, când a fost răpită de Uniunea Sovietică în partea de nord. In 1941 a fost eliberată, dar în 1944 reocupată de către ruşi.

Nota autorului: pe lângă numeroasele regionalisme am păstrat şi anumite forme gramaticale regionale ce s-au învechit: servici, întreolaltă, spuie, unchieş, catană, înlăuntru, majurii, liturgie, deasemeni datoreşte, etc.

2 comentarii:

ins spunea...

Felicitari ! faceti un lucru deosebit prin pastrarea amitirilor despre satul dvs.
Sanatate si numai de bine !

Dovghey spunea...

Sunt din Voloca și trăiesc în Statele Unite. Am rămas foarte impresionat să aflu atâtea lucruri interesante despre satul meu natal.
Vă doresc ca Dumnezeu să Vă binecuvânteze și să vă dăruiasscă mult spor și succes în lucrul, pe care îl faceți.