duminică, 30 martie 2008

2.14 Activitatea societăţilor culturale din Voloca între anii 1920-1930

După terminarea primului război mondial, bărbaţii şi feciorii care au avut norocul să scape cu viaţă, s-au întors pe la casele lor. Rând pe rând soseau de pe diferite fronturi cu multă bucurie în sufletele lor. Satul a început să renască din bezna şi sărăcia în care trăise în acel război fără capăt de lung. A ţinut peste patru ani şi se părea că nu se mai termină.
Printre cei veniţi de pe front, erau şi mulţi invalizi dar şi aceştia a simţit fiorul bucuriei când s-au văzut din nou în satul lor şi în mijlocul familiei care îi aştepta cu atâta dor. Mai triste erau casele acelea la care cei plecaţi nu se întorceau. Au fost şi cazuri de acestea multe, când nu s-au întors nici tata şi nici feciorul sau fraţii plecaţi din aceeaşi casă. Satul părea încă trist, gol şi pustiit. Lipsa era mare peste tot, dar oamenii, ca întotdeauna, vor să trăiască şi s-au apucat de lucru. Au început să repare gospodăriile, să lucreze grădinile şi ogoarele şi mai ales au căutat să se prindă la câte o vită şi la vreun purcel pentru că de vite era foarte mare lipsă. De trei ori a trecut tăvălugul războiului peste sat şi de fiecare dată s-a tot luat, când de către trupele austriece când de către cele ruseşti.
Datorită însă unei munci fără preget, satul a început să se ridice câte puţin şi oamenii şi-au recăpătat liniştea atât de necesară unei vieţi normale. Au jelit ei cât au jelit pe cei morţi pe câmpurile de luptă şi i-au pomenit după datina strămoşească, dar această atmosferă de tristeţe şi de jale nu putea şi nici nu trebuia să dăinuiască prea mult. Viaţa îşi cere drepturile ei iar natura se află în permanenţă lucrare şi primenire.
1918, 1919 şi 1920 au fost încă ani grei. Se înfăptuise Unirea cea mare dar erau încă multe-lipsuri şi multe probleme de rezolvat. Timpul vindecă însă şi cele mai grele răni aşa că şi volocenii au trecut la o viaţă nouă şi au început să facă din nou aşa cum era şi firesc, nunţi şi petreceri. Toţi erau dornici de joc şi voie bună pentru că suferiseră prea mult în timpul războiului atât cei care au fost plecaţi pe front cât şi cei care rămăseseră acasă în sat. Prima societate care a început să activeze imediat după război a fost societatea arcăşească, aceasta fiind mai veche.
Prin 1921 s-a înfiinţat şi Casa de Citire susţinută şi îndrumată de către învăţătorii de la şcoala primară din sat. În scurtă vreme a mai luat fiinţă o societate, Trezvia care a jucat un rol deosebit de important la vremea ei, în privinţa combaterii alcoolismului. Activitatea acestei societăţi s-a resimţit adânc în viaţa şi în gospodărirea sătenilor pentru că foarte mulţi s-au lăsat de băutură, fapt care a influenţat în bine starea sanitară şi materială a oamenilor.
Până prin 1930/31, aceste trei societăţi au desfăşurat o bogată şi frumoasă activitate culturală şi artistică în satul nostru. A fost o adevărată renaştere naţională pentru aceşti vrednici români voloceni care trăiseră aproape un veac şi jumătate sub ocupaţia Austro-Ungariei. Aceste trei societăţi se întreceau în munca ce o depuneau pentru a se prezenta cât mai bine , să activeze cât mai intens şi să organizeze petreceri populare şi serbări cum nu a mai văzut satul.
Lumea era dornică de petreceri şi venea în număr foarte mare să asiste la aceste serbări la aceste serbări populare. Veneau feciori mai în vârstă şi mai tineri, bărbaţi şi neveste, bătrâni şi copii dar mai ales multe fete.
De obicei, petrecerile se făceau în vreo ogradă mare şi frumoasă a unui gospodar şi erau cu intrare. Preţul unui bilet era mic, 1 leu - 3 lei - S lei. Se pregătea o piesă de teatru de către membrii societăţii respective, o comedie. Alteori, programul artistic era alcătuit din cântece şi poezii şi era precedat de vreo conferinţă cu subiect potrivit pentru săteni.
Programul artistic dura cam 2 ore după care începea petrecerea populară cu joc pentru fete şi flăcăi, precedată de hora mare. Scena era improvizată într-o stodoală sau era făcută separat din scânduri şi completată cu câteva covoare. Sală de spectacole şi de dans nu era în sat.
Pe lângă săteni, la aceste petreceri mai luau parte şi unii intelectuali ai satului. Organizatorii petrecerii se îngrijeau şi de un bufet necesar în asemenea împrejurări.
Aceste serbări populare erau frumoase datorită faptului că toţi feciorii Şi toate fetele îmbrăcau portul naţional volocenesc şi jucau numai jocuri româneşti, unele mai noi altele mai vechi rămase din bătrâni, Bucuria, voia bună şi veselia se putea citi pe feţele tuturor. Nu te mai săturai să priveşti acele jocuri mândre conduse numai de feciori înalţi, frumoşi şi voinici ca nişte brazi. Nu-i vorbă că şi fetelor din Voloca le-a mers vorba despre frumuseţea şi hărnicia lor. Un cuvânt de bună apreciere şi pentru muzicanţii de atunci care ştiau să cânte autentice jocuri româneşti. Erau şi ei voloceni.
Aceste petreceri se făceau vara şi ţineau de la orele 14 până la orele 20. Dintre jocurile care se jucau pe atunci cităm: hora, coasa, ardeleanca, sârba, arcanul, raţa, bătuta, etc. Petrecerile erau organizate mai mult de societatea arcăşească unde se afla fruntea feciorilor din sat. Dintre ei mulţi făcuseră şi războiul mondial, de exemplu: Ion Salahor, Procopie Semeniuc al lui Artimon, Procopie Paulencu, Isidor Ceucă, Procopie Semeniuc a lui Isan, Dohei Vasile, Nichifor şi Ilie Rahovei. Căpitanul societăţii arcăşeşti era Nazarie Paulencu în primi ani după război.
Un loc potrivit pentru petreceri era ograda Veroanţei Gheorghe Ungurean, fiind mare, frumoasă şi bine închisă. Era o gospodărie arătoasă. Uneori, în timpul primăverii şi verii aceste serbări se făceau în pădure
şi aveau un farmec deosebit. Locul ales era la poala pădurii într-un decor minunat, aproape de casa pădurarului Proţiuc. Petrecerile din pădure se făceau de asemeni cu taxă de intrare. Deşi era departe de sat tineretul venea şi petrecea bine în acest decor minunat.
Serbări frumoase organiza şi Casa de Citire. Aici învăţătorii conduceau toată activitatea şi societatea beneficia de un sediu confortabil în clădirea şcolii. Membrii se recrutau dintre tinerii satului care absolviseră şcoala. Aici se punea accentul pe activitatea culturală şi artistică. Serbările erau mai mult nişte şezători culturale cu programe artistice alcătuite din piese de teatru bine alese la care se adăugau cântece, recitări, conferinţe şi uneori lecturi din anumiţi autori pe înţelesul şi gustul tinerilor săteni.
Am asistat la unele serbări organizate de Casa de Citire şi le-am găsit bune , iar unele chiar foarte bune.
Dintre învăţători care au activat mult în această societate, la loc de frunte se situează Silvia Pojoga-Paulencu şi Olvian Paşcanu. Casa de citire a adus o valoroasă contribuţie pe tărâm cultural, dar petreceri cu joc a organizat mai puţine. Societatea Trezvia a adus un imens serviciu satului Voloca, combătând cu mult succes alcoolismul.
În urma activităţii depusă de Trezvia, numărul beţivilor a scăzut în mod considerabil, Se înfăptuise o minune, în multe case a revenit liniştea, belşugul şi fericirea, pentru că o vreme, numărul băutorilor de holercă era foarte mare şi viaţa multor familii a fost distrusă de această otravă vândută de venetici. Mai ales femeile şi copii sufereau chinuri, bătăi, umilinţă şi lipsuri din cauza beţiei. Societatea Trezvia a schimbat radical viaţa satului. Membrii acestei societăţi nu 'consumau băuturi alcoolice. La petrecerile lor se vindea numai limonadă ori apă gazoasă. Pe urma acestora, s-au luat şi gospodarii din sat.
La început a fost foarte greu însă datorită unor conducători vrednici şi membri hotărâţi şi cinstiţi, Trezvia a reuşit să-şi îndeplinească misiunea. Mulţi au fost aceia care au activat cu folos închinându-şi întreaga lor putere şi pricepere idealului urmărit de această societate. Unul dintre cei mai înfocaţi propovăduitori şi susţinători ai programului societăţii Trezvia a fost un ţăran modest şi sărac pe nume Traian Spătaru. El s-a expus de multe ori la insulte şi neplăceri din cauza activităţii sale. Mai întâi au încercat s-ăl mituiască, apoi au vrut să-1 amăgească cu fel de fel de ispite şi în cele din urmă 1-au ameninţat în fel şi chip, dar Traian Spătaru nu şi-a întinat conştiinţa şi nici nu şi-a plecat capul în faţa lui Iuda şi slugilor sale. A rămas ferm pe poziţie până la sfârşit. Sărac şi curat! Aşa a trăit şi aşa a murit.
Cârciumarii străini de neam au purtat ură şi duşmănie societăţii Trezvia pentru că le-a luat multă apă de la moară. Ei s-au coalizat şi au luptat împotriva societăţii dar fără succes. Oamenii se treziseră la o viaţă nouă. Membrii Trezviei, feciori şi fete, gospodari şi gospodine acţionau activau cu drag făcând propagandă împotriva beţiei. Toate piesele de teatru, toate poeziile şi conferinţele vizau beţia şi pe beţivi. În toate împrejurările se arătau urmările rele ale beţiei, atât asupra consumatorului de alcool cât şi asupra familiei sale. Alcoolismul era tratat şi considerat ca un duşman, adevărat pericol naţional. Ca şi celelalte societăţi culturale din sat, Trezvia făcea şi petreceri cu intrare pentru a-şi crea fondurile necesare activităţii sale. Trezvia nu avea sediu şi era găzduită pe la câte unii dintre membrii ei. Mulţi membri ai societăţii Trezvia erau membri şi în societatea arcăşească sau la Casa de Citire şi invers. Între aceste trei societăţi domnea o bună înţelegere şi o strânsă colaborare. Mai trainică a fost însă colaborarea dintre Arcăşie şi Trezvie.
Este vrednic de remarcat faptul că această colaborare a dat roade bune care s-au reflectat în viaţa satului, ridicându-1 pe o treaptă superioară şi la un înalt nivel de civilizaţie şi conştiinţă naţională. Volocenii au devenit gospodari de frunte, conştienţi de valoarea lor, disciplinaţi şi dezgheţaţi.
Datorită activităţii acestor societăţi satul s-a impus şi-n faţa autorităţilor judeţene care i-au acordat consideraţia ce o merita. Aşa a ajuns Voloca un centru de puternic avânt naţional şi un focar al românismului, care fusese până nu de mult sub Austria.

Niciun comentariu: