duminică, 30 martie 2008

2.20 Recensământul general al populaţiei României din 29/XII 1930 judeţul Cernăuţi comuna Voloca pe Derelui

La 29/XII 1930 populaţia statornică a Volocii era în număr de 3589 de locuitori. După neam situaţia era următoarea:
Români = 3505 Germani = 32 Ruteni(ucraineni) = 2 Poloni = 19
Evrei = 31
Total = 389
În Voloca se vorbea limba română chiar si locuitorii de altă origine etnică decât cea română tot româneşte vorbeau în relaţiile cu sătenii. În familiile lor, ei vorbeau limba maternă, adică germană, ucraineană, polonă sau idiş. Adeseori ei vorbeau si în familie limba română.
Religia locuitorilor Volocii era cea ortodoxă, în rest erau romano¬-catolici si mozaici.
Din totalul populaţiei din Voloca erau: de la 7 ani în sus 3015 sub 7 ani 574 Total 3589
După sex cei de la şapte ani în sus erau: de parte bărbătească 1398
de parte femeiască 1617 Total 3015 Ştiutori de carte 1428 dintre care de parte bărbătească 789
de parte femeiască 639 Neştiutori de carte 1587 dintre care de parte bărbătească 609
de parte femeiască 978 1587 neştiutori ¬
1428 ştiutori 159
Din situaţia arătată mai sus rezultă că numărul neştiutorilor de carte este mai mare cu 159. La ştiutorii de carte numărul locuitorilor de parte bărbătească este mai mare decât cel al locuitorilor de parte femeiască cu 150.
La neştiutorii de carte situaţia este inversă, numărul locuitorilor departe femeiască îl întrece pe cel al locuitorilor de parte bărbătească cu 369.
F 978
M 609
In ce priveşte gradul de instrucţie al ştiutorilor de carte situaţia este următoarea: Învăţământ:
Primar: M 746, F 611, total 1357 Secundar si univ.: M 34; F 1 S, total 49 Profesional M 5, F 8, total 13 Extraşcolar M 4, F 5, total 9
total 1428

In anul 1930 se aflau în Voloca 11 tineri care urmau studii universitare:
1. Pentelescu Nicolae - teologie, fiu de ţăran 2. Onciulescu Teodor - filologie, litere ""
3. Paulescu Dumitru - drept "" ""
4. Ionică Teodor - drept "" ""
1. Penteleiciuc Teodor - ştiinţe matematice "" ""
2. 6. Cocea Teodor - drept "" ""
7. Paulencu Vasile - teologie "" ""
8. Nichitovici Dumitru - teologie fiu de ţăran 9. Repciuc Traian - drept, fiu de învăţător
10. Grigoraş Traian - drept , fiu de preot
11. Paşcanu Silvestru - drept, fiu de cantor


Toţi studenţii notaţi mai sus si-au terminat cu succes studiile universitare în afară de Penteleiciuc Teodor al lui Tănase care a decedat în 1931.
Deasemeni numărul elevilor din sat care urma cursurile secundare este mare după cum se constată din cifrele arătate în recensământul din 1930.
Unii urmau la lic. "A: Pumnul" din Cernăuţi, alţii la lic. Ortodox de băieţi sau la cel de fete si o parte la cele două scoli normale de învăţători si învăţătoare din Cernăuţi.
Mai puţini la număr erau elevii care frecventau cursurile la liceul din Cozmeni si la gimnaziul din Vijniţa. Câţiva au urmat si la liceul din Vatra Dornei. Unul singur a urmat un an la Suceava si altul a absolvit şcoala normală de învăţători din Văşcăuţi.
La şcolile profesionale au urmat putini elevi si anume în Cernăuţi si doar unu la şcoala de meserii din Câmpulung.
Alţi patru elevi au urmat cursurile scolii cantorale din Cernăuţi (cântăreţi bisericeşti). Vreo doi sau trei băieţi si-au făcut ucenicia la atelierele CFR Cernăuţi si cam tot atâţia au urmat ucenicia de cojocar si fierar.
Numărul băieţilor plecaţi la învăţătură îl întrece cu mult pe cel al fetelor. Mai dăinuia încă mentalitatea în rândul sătenilor că fetele n-au nevoie de ştiinţă de carte. Pentru ele era de ajuns să cunoască treburile gospodăreşti si să fie bune gospodine. De aceea părinţi procedau în fel si chip pentru a sustrage fetele de la învăţătură. Amenzile aplicate celor care îşi sustrăgeau copii de la scoală nu-si atingeau întotdeauna scopul.
In ceea ce priveşte pe băieţi, aceştia se prezentau în număr mare la scoală deoarece se considera că ei au nevoie să ştie carte fiindcă trebuia să facă armata si acolo era necesar să ştie a scrie si a citi. Mai mult băieţii urmau să devină cândva si buni gospodari, capi de familie si în această calitate iarăşi ar fi avut nevoie de ştiinţă de carte.
Totuşi era destul de mare încă si numărul băieţilor care nu frecventau şcoala. Pe la începutul acestui secol situaţia si mai rea. Numărul copiilor care umblau la scoală era foarte mic iar numărul celor rămaşi înainte de scoală era foarte mare. Cam prin ani şcolari 1901-1902 si în anii următori după ce s-a terminat clădirea cea nouă si mare a scolii din sat, cei săraci nu¬-şi trimiteau copii la scoală, motivând că nu aveau cu ce să-i îmbrace si să-i încalce iar cei înstăriţi nu-si trimiteau copii la scoală fiindcă aveau foarte mult de lucru si nu se putea lipsi de ajutorul copiilor în gospodărie. Aceştia trebuiau să pască vitele, miei, gâştele, să supravegheze pe fraţii lor mai mici sau să ajute la diverse treburi uşoare pe lângă casă.
Aşa se explică faptul că numărul neştiutorilor de carte (al analfabeţilor) îl întrece pe cel al ştiutorilor de carte în anul 1930 când s-a făcut recensământul la care ne referim acum.
Ponderea o aveau desigur cei bătrâni, bunicii si părinţii copiilor care în 1930 erau buni de scoală. Aşadar trebuie să tragem concluzia că numărul mare al neştiutorilor de carte din Voloca în 1930 se găseşte în rândul celor bătrâni, maturi, si nu în rândul copiilor buni de scoală. De acum prin anul 1930 mulţi săteni începeau să-si dea seama de importanta scolii si a ştiinţei de carte astfel că numărul copiilor trimişi la scoală sporea din an în an.
Mai mult, dacă ne gândim la numărul mare al elevilor trimişi pe la scoli de meserie si mai ales la gimnazii, licee si scoli normale, putem constata că mentalitatea voloceanului s-a schimbat în bine si că în sfârşit ştia să aprecieze cum se cuvine valoarea ştiinţei de carte. Dacă mai luăm în considerare si numărul celor 11 studenţi voloceni, concluzia ce se deprinde este că satul Voloca era o comună înaintată pe acea vreme în cea ce priveşte ştiinţa de carte.
Am scris aceste rânduri în anul 1980, deci după un interval de timp de SO de ani pentru a explica celor neavizaţi cum de s-a putut afla în Voloca în 1930 un număr aşa de mare de neştiutori de carte când în acelaşi timp numărul intelectualilor si al tineretului studios era relativ mare. Explicaţia de mai sus cred că lămureşte pe deplin situaţia.
Comparând situaţia şcolară din 1930 cu cea de la începutul secolului este uşor de înţeles ce salt uriaş s-a făcut într-un interval de timp foarte scurt. S-au scurt doar 3 decenii!
Această transformare rapidă în mentalitatea sătenilor în ceea ce priveşte atitudinea lor faţă de scoală si învăţătura de carte s-a datorat unui mare eveniment istoric petrecut în anul 1918 când Bucovina până atunci provincie austriacă, s-a unit cu vechiul regat. Dacă în timpul stăpânirii austriece n-a existat un stimulent pentru ţăranii români ca ei să-si trimită copii pe la diverse scoli, el s-a ivit brusc după unire, ca o necesitate de prim ordin.
Toată administraţia Bucovinei era în mâna funcţionarilor străini de neam si de limbă. În biserică se vorbea, la acea dată, numai nemţeşte. Această situaţie nu putea să continue multă vreme.
Pe le toate şcolile, majoritatea profesorilor erau străini si nu cunoşteau limba română. Situaţia era aceeaşi peste tot, în comerţ, în industrie, în diferite întreprinderi economice, în instituţiile culturale, în justiţie, în profesiile libere, etc.
Pretutindeni numai evrei, germani, poloni si ucraineni. Elementul de baştină era foarte slab reprezentat, iar în unele ramuri aproape inexistent. Trebuiau cadre noi. Guvernul din Bucureşti a trimis o serie de funcţionari care să preia conducerea provinciei proaspăt unite care împreună cu intelectualii bucovineni români au început să organizeze noua administraţie. Dar această măsură nu putea nici pe departe să umple toate golurile si lipsurile. Este drept că s-a cerut funcţionarilor de toate categoriile să înveţe limba română într-un interval pentru a fi menţinuţi în serviciile lor. Unii au dat urmare acestui ordin si s-au încadrat în noua organizare statală. Alţii au preferat să plece în teritoriul rămas în stăpânirea Austriei ori au cerut să fie scoşi la pensie.
Chiar de la început, atât conducerea din Bucureşti cât si intelectualii din Bucovina si-au dat seama că vor fi necesare noi cadre care să poată înlocui pe cele vechi plecate sau care urmau să se pensioneze. Aceste noi cadre trebuiau recrutate dintre românii de baştină, ceea ce era drept si firesc.
Trebuia căutată o soluţie sănătoasă si trainică si ea a fost găsită în încurajarea si îndemnarea copiilor de români mai talentaţi si mai bine pregătiţi să frecventeze şcolile secundare, normale, profesionale si de alte categorii. S-a făcut apel la învăţătorii oraşelor si satelor să trimită cât mai mulţi elevi la aceste scoli. Foarte mulţi învăţători au răspuns cu elan la ceastă chemare si s-au străduit să pregătească elevi pe care i-au prezentat la examenele de admitere. Cu acea ocazie, au fost trimişi la şcolile secundare si foarte mulţi fii de ţărani care s-au dovedit a fi apţi pentru învăţătura de carte. Acest fapt a infirmat credinţa care stăpânea pe mulţi că ţăranul n-ar fi capabil să facă faţă la studii superioare. Dimpotrivă, din rândurile ţărănimii s-au ridicat mulţi învăţaţi si cărturari de seamă.
Aşa stând lucrurile, sigur că si învăţătorii din Voloca, după cum au procedat unii învăţători din alte sate; s-au străduit să-i convingă pe ţăranii voloceni să-si dea copii la scoală iar pe cei mai buni să-i dea mai departe la învăţătură mai înaltă. Astfel că si satul Voloca a trimis mulţi copii pe la diferite scoli, situându-se în această privinţă printre comunele fruntaşe pe judeţ si poate pe întreaga provincie.
Recunoştinţă si laudă binemeritată învăţătorilor: Alexie Morariu, Ilie Repciuc, O. Paşcanu, Silvia Pojoga!
Datorită acestei măsuri înţelepte si democrate, într-un interval de un deceniu si jumătate, administraţia Bucovinei a fost încadrată cu foarte mulţi funcţionari români.
Către sfârşitul celui de al patrulea deceniu al acestui veac, acest proces aproape că se încheiase, stabilindu-se un echilibru normal şi un raport corespunzător în ce priveşte repartizarea funcţiilor administrative.
Nu tot aceasta era situaţia în comerţ, industrie şi finanţe. Aici tot străinii de neam şi în special evreii predominau. Această situaţie nu se putea schimba atât de repede. Era o moştenire a trecutului care a dăinuit încă mult timp după dezmembrarea imperiului austro-ungar.
Aceşti industriaşi, comercianţi şi bancheri dispuneau de un capital important, de o experienţă bogată şi anumite drepturi câştigate de care trebuia să se ţină seamă. Poziţia lor era foarte solidă, astfel că elementul autohton nu putea să pătrundă decât foarte încet şi anevoios în sectorul economic.
La sat, dughenile, prăvăliile şi cârciumile erau tot în mâna străinilor care îi înşelau şi îi exploatau pe ţărani fără milă.
Datorită neştiinţei de carte şi a naivităţii lor, mulţi ţărani s-au îndatorat până peste cap, de-au ajuns la sapă de lemn.
Este drept că prin multe sate au luat fiinţă şi prăvălii româneşti sau câte o cooperativă în comunele mai mari, dar acestea nu mergeau bine, adeseori bilanţul lor soldându-se cu deficite şi pierderi însemnate. Concurenţa pe care o aveau de suportat era stânjenitoare, dar tot aici este cazul să arătăm că prea adesea se putea constata şi lipsa de experienţă şi nepriceperea sătenilor. O vină destul de mare o aveau înşişi ţăranii pentru că prea mulţi dintre ei nu sprijineau aceste prăvălii sau cooperative. Ei cumpărau mărfurile de care aveau nevoie tot de la negustorul străin, ceea ce arată lipsă de unire şi solidaritate. Dar bunul negustor are şi el nevoie de anumite calităţi care se pare că lipseau românului.
A fost destul de uşor a pregăti funcţionarii necesari pentru noua administraţie românească.
După terminarea liceului sau a oricărei alte şcoli secundare, tânărul numit într-o funcţie administrativă, se acomoda destul de repede în postul ocupat şi în scurtă vreme era în măsură să facă faţă cerinţelor serviciului. Dacă se întâmpla să aibă şi studii superioare, problema se rezolva şi mai uşor.
În industrie, comerţ şi finanţe erau necesare cu totul alte cerinţe, mai grele, pentru a face faţă. Drept că s-au înfiinţat şi multe şcoli comerciale de grad inferior sau superior precum li o academie de înalte studii comerciale dar practic, ele n-au folosit în cine ştie ce măsură elementului românesc. Aici nu era de ajuns doar o diplomă în buzunar. Ca să poată face comerţ, se cereau capital şi local apoi o practică bună şi încă alte calităţi, de care nu putea să dispună oricare tânăr. Ne referim la anii dintre cele două războaie mondiale, când bunurile aparţineau proprietarilor particulari – (proprietate privat spre deosebire de cea socialistă).

Niciun comentariu: