2.1 Volocenii ,buni gospodari şi meşteri pricepuţi

Volocenii au fost din totdeauna oameni silitori şi vrednici încât nu numai cei avuţi dar şi oamenii mai săraci s-au străduit să agonisească ceva şi să-şi creeze o stare mai bună.
Hărnicia lor , modestia lor şi voinţa lor de fier de care au dat dovadă, i-au ajutat să încalece nevoia chiar şi în cele mai grele împrejurări .Datorită unei bune chiverniseli ,unii dintre ei au ajuns la situaţii foarte frumoase, prin muncă şi economie s-au ridicat mulţi voloceni la o stare îmbelşugată.
Oameni inteligenţi şi stăruitori ei au ştiut să rezolve cu bine toate problemele ce s-au ivit în cale. Puţini dintre volocenii noştri s-au lăsat pe tânjală. În marea lor majoritate , ei s-au străduit din răsputeri să scoată lapte până şi din piatră seacă.
De-au fost gospodari ,gândul lor a fost cum să-şi lucreze mai bine pământul ,cum să-şi facă gospodăria mai cuprinzătoare şi mai frumoasă.
De-au fost meşteri s-au ostenit să facă un lucru bun ,trainic şi frumos, de-a mai mare dragul să te uiţi la el .
De-au fost intelectuali şi-au închinat munca ridicării satului şi răspândirii culturii în popor.
De-au fost artişti într-un fel sau altul, şi-au dăruit viaţa lor consătenilor sau neamului nostru ,iar de-au fost simpli lucrători pe ogor sau muncitori în vreo întreprindere , au lucrat în mod conştiincios ,cu priinţă şi cu toată priceperea lor .
Ori pe unde am umblat ,numai vorbe bune am auzit despre dânşii. Am primit şi scrisori extrem de măgulitoare la adresa volocenilor noştri, scrisori care mi-au umplut inima de bucurie.
În deosebi ,sunt apreciaţi pentru cinstea şi omenia lor. Fiind recunoscuţi de oameni capabili şi corecţi ,adeseori li s-au încredinţat posturi de răspundere, munci de care ei s-au achitat cu cinste. În felul său, voloceanul este paşnic şi respectuos faţă de oameni, faţă de autorităţile satului şi faţă de legi. Gospodarul volocean se scoală devreme ,îşi pune la punct treburile de pe lângă casă ,apoi pleacă să lucreze la câmp, unde munceşte cu râvnă toată ziua. El este acela care merge la moară, la oraş ori la pădure, iar gospodina rămâne să vadă de copii, de vite, să gătească mâncare şi după ce îşi termină treburile pe afară, mai pune mâna pe furcă, ori trece la stative să ţeasă.
Voloceanca este vestită prin hărnicia ei, iar lucrul mâinilor ei este făcut cu gust, este curat, frumos şi plăcut vederii. Portul este curat românesc simplu şi modest. Doar fetele şi nevestele poartă cămăşi mai înflorate şi catrinţe alese ,dar aceasta numai la biserică şi horă.
De o apreciere deosebită s-au bucurat şi meşterii voloceni. Datorită felului cum ştiau să lucreze le-a mers vestea prin toate satele din împrejurimi. Mai mult, unii erau chemaţi să lucreze la mari depărtări ,când era vorba de construit case ,grajduri ori de săpat fântâni.
În Voloca s-au format meşteri de seamă, nu numai în ce priveşte construcţia locuinţelor, ci şi buni rotari, dogari, sculptori în lemn, cojocari, sumănari, opincari, ciubotari, fierari, dulgheri şi tinichigii.
De altfel se cunoaşte că satul are meşteri buni şi în număr destul de mare , după casele, grajdurile, ghizdele de la fântâni şi porţile frumos lucrate. În toate aceste construcţii se vede dragostea de frumos şi mâna de meşter priceput. Întregul ansamblu de construcţii dau Volocii aspectul unei aşezări înstărite.
Pomenind de meşterii voloceni şi de însuşirile lor se cuvine să subliniez la ei atât onoarea cuvântului dat în ce priveşte calitatea muncii cât şi respectarea termenului fixat. Ei îşi cereau preţul muncii lor, dar lucrau în tocmai după făgăduială fără nici o abatere .
Dacă Voloca a ajuns să fie o comună atât de bogată , atât de frumoasă şi bine gospodărită, aceasta se datorează şi unor învăţători de la şcoala din sat. Ei au depus o activitate foarte rodnică în rândul sătenilor cu scopul de a-i lumina şi a le ridica nivelul de trai. Munca lor de bază au depus-o ,însă în şcoală, ani îndelungaţi ei s-au ostenit să-i înveţe pe copii carte şi să le pregătească o viaţă mai bună.
Numai prin ştiinţă de carte se poate ridica un neam şi acest adevăr trebuia răspândit şi în satul nostru. Misiunea aceasta le revenea învăţătorilor şi cei mai mulţi au îndeplinit-o. Datorită muncii lor s-a risipit întunericul ce se aşternuse odinioară peste satul nostru. Mai mult ,ei au pregătit şi au trimis pe la diferite şcoli din oraşe, mai multe serii de elevi, dintre care unii au absolvit şcolii profesionale sau de specialitate , iar alţii au ajuns să facă studii superioare la universităţile din ţară ori din străinătate. Sămânţa cea bună a fost pusă în pământ fertil şi a dat rod bogat spre cinstea învăţătorilor şi mulţumirea volocenilor. Numărul tinerilor plecaţi la învăţătură a sporit din an în an. Unii dintre ei s-au întors în satul natal şi umăr la umăr cu cei mai în vârstă au depus o activitate neobosită în dorinţa arzătoare de a contribui şi ei la înălţarea comunei lor, astfel că Voloca s-a ridicat, în scurtă vreme, din toate punctele de vedere .
La munca de răspândire a culturii în mijlocul sătenilor au luat parte pe lângă învăţătorii de la şcoală şi alţi intelectuali din sat. Când între intelectuali au domnit înţelegerea şi colaborarea ,rezultatele au fost dintre cele mai bune.
Mulţi dintre învăţători şi intelectuali au desfăşurat o activitate rodnică în cadrul societăţilor culturale din sat pe care le-au condus şi le-au îndrumat ani în şir. Când sătenii noştri şi-au însuşit deprinderea de a conduce activitatea societăţilor, au păşit ei înşişi la conducerea lor şi este cazul să afirmăm că s-au arătat foarte pricepuţi şi la această treabă.
Omul nu poate să trăiască numai într-o permanentă încordare. Munca prea îndelungată şi prea grea l-ar obosi, peste măsură. De aceea este firesc ca el să-şi acorde momente de răgaz spre a-şi reface organismul şi a se destinde.
Sunt însă şi oameni care în timpul odihnei practică o îndeletnicire oarecare, astfel că ei desfăşoară o activitate folositoare şi plăcută. Ei merg atât de departe cu această îndeletnicire a lor ,pe care o fac din plăcere , încât ajung să o cunoască şi să o execute foarte bine, ca pe o adevărată artă.
Aşa încep şi se formează unii meşteri şi tot aşa îşi desăvârşesc măiestria artiştii populari. În acest sens Voloca a avut parte de artişti talentaţi.
Unii au ştiut să cânte ori să joace frumos , alţii au cioplit şi au dăltuit lemnul cu multă îndemânare, încât parcă i-au dat viaţă şi în fine alţii au sculptat cruci ,troiţe sau icoane în lemn cu o măiestrie de adevăraţi artişti.
Dintre fii satului s-a ridicat şi un pictor de seamă care în acelaşi timp este şi sculptor şi se mai ocupă şi cu scrisul, Ion Salahor. Ceea ce a înfăptuit acest om în domeniul artei este impresionant ,dar despre aceasta se scrie mai pe larg în altă parte. Aici se arată în general , îndeletnicirile volocenilor.
Din satul nostru au ieşit şi trei dirijori de cor ,dintre care doi au desfăşurat o activitate rodnică şi în afara satului. Despre câţiva dintre meşterii satului am putea afirma că au făcut din meseria lor ,adevărată artă .În trecut, în Voloca s-au născut şi au trăit lăutari de faimă precum şi cântăreţi înzestraţi cu voce plăcută. Să nu uităm că şi femeia voloceancă a fost o creatoare de artă atunci când cosea cămeşi frumoase, când ţesea sau când închistrea ouă de Paşti.
Toţi aceşti creatori de frumos au fost artişti adevăraţi de la care ne-au rămas lucruri de valoare. Pe cât va fi cu putinţă ,le vom pomeni numele la locul cuvenit.
În Voloca trăiau şi mulţi nevoiaşi şi care aveau pământ foarte puţin. Aceştia trebuiau să caute de lucru la oamenii înstăriţi din sat ori la pădure.
Au fost şi dintre aceia care mergeau la lucru în Moldova, unde se angajau la boieri , pe la morile din oraşe ori pe la alte lucrări grele. Alţii au plecat chiar şi în America să câştige parale. De mult , oamenii săraci duceau o viaţă tare amărâtă ,munceau din greu şi câştigau foarte puţin.
Pe atunci , nimeni din Voloca nu lucra pe la fabrici în oraş deoarece acestea lipseau iar în puţinele ateliere meşteşugăreşti lucrau numai oameni din oraş. După război mulţi voloceni s-au angajat la calea ferată.