duminică, 30 martie 2008

2.23 La răsărit, pe cer, o uriaşă cruce de foc

Era înaintea celui de-al doilea război mondial. În lume se arătau semne de frământare şi îngrijorare adâncă. Spuneau unii că ar putea să înceapă un nou război. Gazetele scriau că şefii de state se vor aduna şi se vor sfătui în scopul de a asigura pacea. Se scria şi se vorbea foarte mult despre pace, dar lumea era totuşi neliniştită şi cuprinsă de oarecare teamă greu de stăpânit. Parcă o primejdie mare ar fi plutit în aer. Oare s-ar putea să înceapă un nou război? Greu de crezut! Doar au trecut abia 20 de ani de la celălalt război şi lumea doreşte pace nu război!...
Era o noapte frumoasă de vară cu cer senin. Mă culcasem târziu şi totuşi trebuia să mă scol tare devreme având a pleca a doua zi la oraş. Cam înainte de ora unu după miezul nopţii, când am deschis uşa să ies afară, a fost învăluit de o lumină puternică ci mi s-a părut că ar veni dinspre răsărit. Mi-am ridicat privirea spre cer şi întorcând capul spre răsărit mi s-a arătat o privelişte fantastică cum nu mi-aş fi putut niciodată imagina că ar putea exista aşa minunăţie. Sus, pe cer, între miazănoapte şi răsărit se vedea o cruce uriaşă de foc ce ardea vâlvătăi şi cuprindea aproape toată parte acea de cer. Aşa ceva nu s-a mai pomenit! Acea cruce uriaşă de foc era la mijloc de culoare roşie ca sângele, iar pe margini izbucneau flăcări mari ca nişte limbi de balaur de o culoare mai deschisă cam aşa ca para focului. Flăcările acelei cruci luminau cerul şi pământul din acea parte.
M-am cutremurat în faţa acestei vedenii şi am rămas pironit locului, cuprins de mare spaimă. Aşi fi vrut să fug ori să mă ascund, dar nu puteam, iar crucea ardea azvârlind în toate părţile limbi de foc. Când s-a stins acea cruce, un întuneric de nepătruns a cuprins pământul. Am revenit în casă, dar n-am mai putut adormi. Mă tot gândeam la acest fenomen, încercând să-i desluşesc sensul, să mă asigur de realitatea lui.
Să fi fost vreo cometă? Vreun semn ceresc? Ce a fost oare? Unii ziceau că trebuie să fi fost o stea cu coadă. Gândul îmi fugea mereu la această vedenie şi trebuia, eram silit să caut o explicaţie, o dezlegare, dar nu o puteam găsi. A trebuit deci să mă adresez unor persoane considerate a fi în măsură să tălmăcească acea arătare. Am primit răspunsuri diferite unii ziceau că e semn bun şi că o mare ţară din acea parte a pământului se va întoarce din nou la legea creştinească, alţii au tălmăcit vedenia ca un semn prevestitor al unui mare război cu multă vărsare de sânge. În sfârşit, alţii au spus că asupra noastră se vor abate mari urgii, nenorociri şi suferinţe şi că acea cruce va trebui să o purtăm noi, aşa precum şi Hristos şi-a dus crucea înspre Golgota pe care urma să fie răstignit.
Acestea au fost dezlegările pe care le-am primit. Care dezlegare să fie oare ce adevărată? Iată marea întrebare la care nimeni nu a răspuns. Era o taină de nepătruns. Am rămas cuprins de îngrijorare şi de nesiguranţă şi mă întrebam ce se va întâmpla. Ce va fi cu noi, ce are să se întâmple în lume? Ce putea să ne aştepte? Nimeni nu ştia nimic.
Curând mi-am dat seama că aceste întrebări şi le puneau şi alţii şi că îngrijorarea îi cuprindea din ce în ce pe mai mulţi. Se vede că erau şi motive de vreme ce lumea nu avea astâmpăr.
Nu toţi însă vedeau lucrurile tocmai aşa. Unii se arătau optimişti şi încrezători într-un viitor în care să domnească pacea. Nu se poate să fie război, ziceau ei. Raţiunea trebuie ă primeze, raţiunea va învingă în cele din urmă. De altfel se vorbea mereu despre dezarmare despre acorduri de pace, ba se mai spunea sus şi tare că dreptul va prima forţa. Hotărât, nu va fi război. Cei care vorbesc altfel sunt nişte alarmişti.
Totuşi circulau fel de fel de ştiri contradictorii şi oamenii clarvăzători şi grijulii rămâneau sceptici. Ei tăceau, considerând că această poziţie de prudenţă ar fi mai sănătoasă. Dezlegarea aşteptată va veni, dar mai târziu.

Niciun comentariu: