2.11 Amestecul de populaţii din nordul Bucovinei

Pentru prima oară, slavii pătrund pe teritoriul ţării noastre la începutul secolului al VI-lea şi convieţuiesc cu elementul daco-roman( adică strămoşii noştri în formare) până în secolul al IX-lea. De atunci s-a produs primul amestec al populaţiei noastre cu slavii. După această dată, grosul lor
a plecat spre sud, peste Dunăre, dar mulţi au rămas la noi şi au fost asimilaţi de câtre loco-romani.
În partea de miază-noapte a ţării, unde populaţia noastră se mărginea cu populaţia slavă, asimilarea s-a făcut în favoarea slavilor, fiind aceştia mai numeroşi din cauză că se mutau pe teritoriul nostru sau că erau aduşi. Acest proces de asimilare în dauna elementului autohton, petrecut în Ţara de Sus a Moldovei( Bucovina de mai târziu) s-a resimţit ţi în satele din jurul Volocii, care aparţineau de ţinutul Cernăuţilor. Volocenii n-au putut fi asimilaţi, ci dimpotrivă, au asimilat ei pe cei veniţi în sat.
A doua cale de pătrundere a elementului Slav în ţara noastră, o constituie incursiunile făcute de Ştefan Vodă şi de urmaşii săi care au ridicat o mare parte din populaţia ţării leşeşti şi au adus-o la noi în robie aşezând-o mai ales în Ţara de Sus, adică în nordul Moldovei. Această strămutare de populaţie a avut efecte negative asupra ţării noastre.
În 22 iunie 1498, după ce avusese loc lupta de la Cozmin, vrând Ştefan Vodă să se răzbune pe Craiul Albert şi să se întoarcă strâmbătatea şi paguba făcută de leşi, a intrat cu oaste în ţara lor şi a făcut multă pagubă ţi stricăciune. Atunci a luat în robie de la leşi bărbaţi, femei şi copii ca la 100000 şi i-a adus în ţara sa, aşezându-i în diferite sate. Din această cauză, se aude şi azi în multe locuri, limba ruteană( ucraineană), Grigore Ureche pag. 56.
În 10 iunie 1509, Bogdan Vodă, fiul lui Ştefan a prădat ţara leşească ajungând până Lwow. Atunci au ars Robatinul - oraş mare şi au luat dintr-însul multă avuţie, până şi clopotul cel mare pe care 1-a adus la mitropolia din Suceava. Tot atunci a luat în robie mulţi oameni şi boieri şi i-a adus din ţara leşească în ţara sa unde le-a împărţit pământ( i-a colonizat) Grigore Ureche 86-86.
Numeroasele războaie ce s-au purtat pe teritoriul Moldovei, mai ales în partea de miază-noapte, năvălirile devastatoare ale popoarelor barbare şi în special ale tătarilor precum şi incursiunile şi jafurile vecinilor au avut ca urmare depopularea Moldovei, am putea spune pustiirea acestei ţări în partea ei de miază-noapte. Mari suprafeţe din teritoriul ţării rămaseră aproape pustii.
Pentru repopularea lor, domnitorii au adus populaţie străină de origine slavă din Ţara leşească şi în deosebi din Galiţia. Chiar şi cronicarul Neculce notează în cronica sa la pag. 81 că din Iaşi şi până în Cernăuţi, locul era pustiu încă din iernatul tătarilor din zilele lui Vodă Dimitrie Cantacuzino. Aceasta a fost a treia cale de pătrundere a slavilor în nordul tării noastre.
Între anii 1790-1849 Bucovina a fost unită cu Galiţia, ambele făcând parte din imperiul austriac. Ne mai fiind frontieră între aceste două ţări( provincii) ale împărăţiei, foarte mulţi locuitori din Galiţia au trecut în Bucovina, răspândindu-se pe la oraşe şi sate astfel că şi cu această ocazie s-au infiltrat în Bucovina mulţi ruteni( slavi). De data aceasta însă n-aui intrat în Bucovina numai ruteni sau ucraineni, ci şi poloni, germani şi mulţi evrei. Germanii au venit din Austria şi mai ales din Galiţia. Mulţi dintre aceştia au venit în bucovina îndată după anexarea ei la Austria, din anul 1775.
O altă cale de pătrundere în Bucovina a unor persoane de origine slavă, a constituit-o obiceiul marilor proprietari de pământ de a-şi procura braţe de muncă ieftine din Galiţia.
Moşierii n-aveau cu cine să lucreze pământurile pentru că ţăranii români erau puţini şi mulţi dintre aceştia erau liberi( răzeşi). Aceştia îşi lucrau pământul lor propriu şi nu puteau fi puşi la muncă de către boieri. În asemenea cazuri, moşierii îşi aduceau lucrători de prin Galiţia, unde populaţia era mai deasă şi mai săracă.
Fiind acolo pământ mai slab şi mai puţin, galiţienii veneau la noi, în mare număr, la lucru. Ca să-i aibă în permanenţă la îndemână, unii moşieri le ofereau chiar şi un mic lot pe care să-şi construiască o casă ori măcar un bordei. Găsind aici de lucru unii au rămas şi s-au stabilit definitiv pe moşiile boiereşti şi nu s-au mai întors în Galiţia. Tot de prin acele părţi şi-au adus moşierii şi diferiţi meseriaşi de care aveau nevoie precum şi supraveghetori pentru muncile agricole.
Acest proces complex de strămutare de populaţie slavă din Galiţia în ţara noastră s-a produs în diferite etape şi într-un timp îndelungat. Infiltrarea elementului străin în sânul populaţiei din bucovina s-a făcut simţit şi în Voloca pe un plan mai mic. Au fost aduşi şi la noi ucraineni şi aşezaţi la marginea satului , în partea de miază-zi răsărit, lângă toloaca satului, loc care s-a numit "cotul ruşilor". Aceştia vorbeau şi cântau ruseşte , la început, dar în scurtă vreme, şi-au însuşit limba volocenilor şi cu timpul s-au făcut români, fiind complet asimilaţi, în pragul secolului al XX-lea. De la acea dată, se mai putea auzi doar malanca pe o melodie de a lor cântată tot pe româneşte.
Centrul unde se afla cotul ruşilor este unde trăiesc urmaşi de ai lui Vaselcu, Gagiuc, Holovaci, Hrezliuc, Culiuc, Guz. Tot de origine slavă Bunt şi polonii care au venit şi s-au stabilit la noi: Miloşinschi, Dubinschi, Lindvischi, Chimcinski, Bobinschi, românizaţi şi Paşchevici în curs de românizare, prin căsătorie. Polecii erau covali şi cizmari. Au fost şi câţiva nemţi, meseriaşi care au plecat, dispărând fără urmă( Oberhofer, etc.)
Am avut şi un caz când o jidăucuţă s-a îndrăgostit de un ţăran frumos din sat căruia îi zicea lumea Nicu şi s-a căsătorit cu el. Din această căsătorie au rezultat trei feciori şi anume: Toader a Nicului, Irimiţă a Nicului şi Iluţă a Nicului. Toţi urmaşii din această căsătorie s-au făcut români. Toader şi Irimiţă a Nicului au rămas gospodari în sat şi au avut copii; Toader, trei fete: Veroanţa, Ileana şi Zamfira, iar Irimiţă a avut o fată, Viorica şi trei feciori: Gheorghe, Toader şi Simion. Toţi aceştia s-au căsătorit în sat şi parte din ei mai trăiau prin 1950.
Iluţă a Nicului a plecat la şcoală în oraş şi apoi a fost numit funcţionar în Suceava. Cu un fecior de al acestuia, care era ofiţeri de jandarmi( Aurelian) am fost coleg la Facultatea de Drept - Ştiinţe de Stat din Cernăuţi.
Dacă în unele sate, elementul Slav a predominat şi a reuşit să-i desnaţionalizeze pe români, în parte sau în întregime, cum a fost în Cuciurul Mare şi alte sate vecine, apoi în Voloca, elementul românesc a fost şi mai puternic şi a asimilat el pe toţi cei veniţi în sat, de orice neam au fost, în afară de evrei. Din cauza războaielor, a năvălirilor şi a jafurilor, s-a răcit şi populaţia satului nostru.
Unii au fost luaţi în robie de către tătari sau de alte neamuri cotropitoare, alţii au pierit în lupte, iar alţii s-au răzleţit, plecând în bejenie prin munţi şi locuri îndepărtate.
Mai târziu satul s-a repopulat cu români veniţi din Maramureş. Din băştinaşi şi din Maramureşeni se trag locuitorii de azi ai satului Voloca.