duminică, 30 martie 2008

1.2 Formarea poporului român

Cu moartea eroică a lui Decebal şi căderea Sarmisegetusei în mâinile romanilor, se încheie cel de-al doilea război purtat de daci împotriva romanilor.
Mulţi daci au căzut vitejeşte în luptă şi o mare parte dintre ei au fost luaţi în captivitate iar ţara lor, Dacia a fost transformată în provincie a imperiului roman. Îndată după cucerire, împăratul Traian, se ocupă îndeaproape de organizarea acestei provincii, colonizând-o cu populaţie romanică adusă din imperiu şi totodată pune să se construiască drumuri bune, întemeiază oraşe, construieşte fortificaţii şi pune bazele unui comerţ dezvoltat. Sunt puse în valoare şi bogăţiile subsolului ca de exemplu: aurul, argintul, cuprul, fierul, sarea şi altele.
Sunt aduşi din imperiu lucrători şi meşteri pricepuţi precum şi negustori. Se dă şi agriculturii atenţia cuvenită, astfel că în scurtă vreme noua provincie romană Dacia se dezvoltă din toate punctele de vedere şi ajunge să aibă o situaţie economică înfloritoare.
N-a trecut mult timp şi cultura romană a început să se facă simţită peste tot. Limba latină a devenit limbă comună pentru toţi locuitorii Daciei, fie autohtoni sau romani. Treptat, dacii şi-au însuşit şi diferitele obiceiuri de la romani, şi chiar credinţe. Aşa s-a făcut pe încetul romanizarea Daciei.
Chiar din primii ani ai colonizării Daciei, elementul romanic a devenit numeros şi puternic datorită prezenţei armatei romane, funcţionarilor aduşi din imperiu, a meşterilor şi a lucrătorilor de tot felul precum şi a negustorilor. Pe lângă aceştia au mai venit şi alţi romani atraşi de bunăstarea şi de viaţa economică în plină desfăşurare.
Populaţia dacă nu putea să rămână izolată de această operă de construcţie şi reconstrucţie, a trebuit să accepte dominaţia cuceritorilor, să participe la toate lucrările şi la manifestările impuse de noua situaţie. Viaţa şi munca împreună i-au apropiat, i-au făcut să se înţeleagă şi să se împrietenească, în cele din urmă să se însoţească întreolaltă. Era o urmare firească. Astfel din contopirea elementului autohton cu cel romanic a început să se formeze o populaţie nouă. Acest proces a durat mult şi din acest amestec s-a născut poporul român. Aşadar neamul românesc se trage direct din strămoşii noştri daci, născuţi pe aceste locuri şi din cuceritorii romani.
După ce am arătat pe scurt care este obârşia noastră, se cuvine să fac unele precizări de ordin general spre a fi cunoscute de tot românul şi în special de bunii mei voloceni la care mă gândesc când scriu aceste rânduri.
Românii sunt urmaşi direcţi ai daco-romanilor.
Limba vorbită de români este romanică şi are la origine limba latină. (Unele influenţe ulterioare au importanţă minoră).
Neamul românesc s-a născut pe acest pământ al Daciei străbune, unde se află şi astăzi şi aici a trăit el de la începutul existenţei sale.
Geto-dacii din care ne tragem au fost ei înşişi stăpâni băştinaşi peste aceste locuri.
Leagănul românismului este în Transilvania pentru că aici s-a aflat şi inima Daciei cu ţinuturile dimprejur.
Noi n-am venit aici, aşadar, din alte locuri şi nici nu am fost aduşi ori mânaţi de vânt pe aceste meleaguri, cum a fost cazul altor popoare migratoare (hoarde barbare), ci aici ne-am născut şi aici am fost din totdeauna.
N-am subjugat nici un popor, nu am cotropit vreun teritoriu străin şi nici nu am sfâşiat trupul altor ţări; dimpotrivă, ţara noastră a fost călcată şi devastată în multe rânduri şi chiar teritoriul ei a fost sfâşiat de duşmani hrăpăreţi.
Pentru pământul ce ne-a rămas de la străbuni s-au dat lupte necurmate cu toţi vrăşmaşii cotropitori. Numărul martirilor şi al eroilor acestui neam este nesfârşit de mare. Să nu uităm jertfa lor!
Pentru viitor, ne stă în faţă o datorie sfântă: trebuie să lăsăm urmaşilor o ţară independentă, bogată şi frumoasă, nu rotunjită cu teritorii de la străini ci întregită în hotarele ei fireşti, cu toţi fraţii români la un loc.
Cu gând de recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri pentru tot ce ne-au lăsat, se cuvine să-i învăţăm şi să-i pregătim pe urmaşi în aşa fel încât ei să fie vrednici în a apăra şi a păstra moştenirea lăsată lor. Sunt necesare cunoştinţe cât mai temeinice asupra istoriei poporului nostru. Trebuie dezvoltate în popor cele mai alese însuşiri bazate pe o înaltă cultură şi o desăvârşită educaţie. Numai cu oameni formaţi şi bine pregătiţi adevărate caractere şi valori morale se pot înfăptui lucruri mari. O cultură temeinică poate constitui o armă preţioasă de apărare în vremuri grele.

Niciun comentariu: