1.25 Folclorul volocean

De-a lungul existenţei sale, Voloca a avut multe talente şi în domeniul creaţiei populare. De la acei mulţi artişti populari născuţi din rândul din rândul volocenilor ne-au rămas adevărate comori de artă. Unele se păstrează şi astăzi şi o parte din ele vom căuta să le arătăm în rândurile ce urmează mai (de parte) jos. Altele, de mare preţ, s-au pierdut , nefiind culese la timp şi nici însemnate de către cineva.
Aşa au fost unele poveşti , cântece ori balade care s-au stins şi au dispărut odată cu cei care ştiau să le povestească sau să cânte. S-au pierdut pentru totdeauna comori de mare preţ, datorită şi împrejurărilor nenorocite provocate mai ales de ultimul război mondial. Am fost loviţi năprasnic prin surprindere şi în graba noastră n-am putut salva aproape nimic. Nu ne-a trecut prin gând că va veni într-o zi vremea să ne părăsim vatra strămoşească cu tot ce e mai scump şi să plecăm în lumea largă şi să lăsăm totul baltă. În asemenea împrejurări tragice ne-au murit bunicii şi părinţii luând cu ei în mormânt şi cântecele. Cei rămaşi în viaţă nu le mai ştiu sau ştiu prea puţine din cele ce au fost odată. Nenorocirea ne-a venit din partea ruşilor care în 1940 ne-au răpit Bucovina de Nord şi Basarabia.


Grâuşor cu frunză rară,
Bucovină, mândră ţară,
Te văd tristă-ndurerată
Şi cu faţa –nlăcrimată.

Tu ai fete şi feciori
Şi pe plaiuri mândre flori,
Tu ai codri mari de fagi
Şi feciori voinici şi dragi.

Eşti frumoasă şi bogată
Şi de mari poeţi cântată,
Tu eşti mândră şi vestită
Şi de oameni mari cinstită

Fete harnice, frumoase
Ţes catrinţe de mătase,
Iar cămeşile-nflorate
Tot de ele sunt lucrate.
Vara la cules de grâu
Au catrinţa prinsâ-n brâu,
Cu feciorii lucră-n rând
Cu ei seara, vin cântând.

Cântă, uneori, de dor
După badea, bădişor.
Cântă, alteori, de jale,
De suspină frunza-n vale.

Şi ciobanii de la stână
Cântă doina cea străbună,
Doina, până-n miez de noapte,
O îngână codru-n şoapte.

Cântă doina ca şi noi
Şi ciobanii de la noi.
Pân-şi vântul ne-o îngână,
Doina noastră cea străbună


Auzită de la Iliuţă G. Din Borodaci- Voloca


Nu cunosc poet să cânte
Ale noastre inimi frânte.
Şi nu ştiu poet să scrie
Despre –aşa neagră urgie.

Că –ntr-o zi am fost răpiţi
De vrăjmaşi afurisiţi.
Ne-a fost viaţa numai chin,
Lacrimi, fiere şi venin.

N-am avut în cer dreptate
Şi nici pe pământ vr-un frate
Să ne-ajute la aman
Să ne scape de duşman.

Of, măiculiţă, fiii tăi,
Greu trăiesc în ăşti ani răi!
Grea li-i viaţa sub păgâni.
Doamne, vezi şi de români!

Bucovină, mândră ţară
Ai să vii la mama iară,
La Moldova cea străbună
Mama noastră, mamă bună.

Peste ani şi ani cuvântul
Ni-i la împlini Prea Sfântul
Şi în culmea fericirii,
Să jucăm “Hora Unirii”

Auzită de la Iliuţă G. Din Borodaci- Voloca


Cântec de dor şi jele

Foaie verde foi de nuc,
Vine vremea să mă duc;
Să mă duc în ţări străine,
Unde nu cunosc pe nime,
Numai frunza şi iarba
Care-i în toată lumea
Eu m-aş duce-n ţări străine
Plânge codrul după mine,
Plânge codrul şi frunza,
Şi măicuţa sărmana.
C-a rămas tare străină,
Ca o garoafă-n grădină.
Dar garoafa nu-i străină
Are flori şi rădăcină.
Are fraţi are surori,
Că ea vara face flori.
Nu mai eu nu am pe nimeni,
Rătăcesc prin ţară străine.
Că străinul e ca spinul,
Mai amar decât pelinul,
Pelin beu, pelin mănânc
Seara, pe pelin mă culc
Noaptea dacă mă trezesc
Cu pelin mă-nveselesc (răcoresc)
Dimineaţa, când mă scol,
Iarăşi cu pelin mă spăl,
Foaie verde lin pelin,
Am la inimioară-un spin
Şi o băltiţă de venin.
Spinul poate că l-oi scoate,
Dar veninu-i pân-a moarte.
Foaie verde de cicoare,
Tare inima mă doare
Inimioara mea de piatră,
Mult mă mir cum de nu crapă.
Inimioara mea de peşte,
Mult mă mir cu nu plesneşte,
Inimioara mea de câne,
Mult mă mir cum mai d-o-ţine (de mai ţine)
Aşa-mi vine uneori,
Să-mi las fraţi, să-mi las surori
Să mă sui la munţi cu flori!
Şi-aşa-mi vine câteodată,
Să mă sui la munţi de piatră,
Să-mi las mamă să-mi las tată!
Apoi să mai strig odată
Să s-audă-n lumea toată,
Să m-audă şi-al meu frate,
Din străinătăţi departe.
Dacă el m-ar auzi,
Bucurie mi-ar veni,
Sufletul mi-aş răcori,
Şi-ncă-o viaţă-aşi mai trăi!
Sufletul mi-I plin de dor
După scumpul frăţior.
După scumpe rudele,
Îmi vărs lăcrimioarele.
Când mi-aduc de toţi aminte
Multă jale mă cuprinde.
De-aşa jele ce-o petrec
Nimănuia nu-I doresc
Apoi stau şi mă gândesc
Cum în lume să trăiesc?
Toată lumea-i ca lumea
Numai eu ca sărmana
Toată lumea-o duce bine,
Numai eu ca vai de mine,
Toată lumea-i cu noroc,
Numai eu ca arsă-n foc
Şi nici milă n-am de loc,
Că mila de la străini,
E ca umbra de la spini;
Când te-aşezi să te umbreşti
Şi mai rău te dogoreşti.
Că mila de nenea
Tot e dulce dar nu prea.
Dară mila de la mamă,
Tare-i dulce, peste samă!
Foaie verde viorele,
Omul bun petrece rele.
Foaie verde tămâiţă
Omul bun n-are credinţă.
Foaie verde busuioc
Omul bun n-are noroc.
Domnul când mi-o dat noroc,
Ne aflam toţi la un loc.
Azi suntem înstrăinaţi ,
Amărâţi şi întristaţi.
Că la toţi le-o dat cu carul
Numai mie cu pahar,
Dar şi acela n-a fost plin,
Că mai mult era venin.
Nime-n lume nu mai ştie
Cum mi-i inimioara mie.
Că de-ar ştie cineva
Cum mi-i mie inima,
Nicicând nu m-ar întreba,
De ce mi-i tristă faţa
Tare-i arsă şi pârlită
Şi de jele dogorită.
Jele azi, jele şi mâine
N-o rămas inima-n mine.
Dar şi-aceea ce-a rămas
Şi-aceea de jale-o ars.
Jele, jele, ce gândeşti,
Inima de mi-o găteşti?
Jele, jele cu-i e jele,
Jele-i inimioarei mele.
Merg pe drum, jelea m-ajunge
Şi de jale-mi vine a plânge.
Foaie verde trei granate,
Tot de jale-am avut parte.
De ăst jele ce-o am eu,
Să nu deie Dumnezeu
Nici chiar duşmanului meu,
Care-mi vrea mie mai rău!
Foaie verde trei măsline,
Zice lumea că mi-i bine,
Cine zice că mi-i bine,
Mute-şi casa lângă mine
Şi-a vedea cât mi-i de bine.
Mută-şi casa la părău,
Şi-a vedea binele meu.
Foaie verde adolean
Mă muncesc vreme de-un an
Să fac prieten din duşman.
Din duşmancă sorioară
Ca s-o pun la inimioară.
Cum nu dă din piatră lapte
N-ai să faci din duşman frate,
Nici duşmanca surioară,
Ca s-o pui la inimioară.
Truda-mi este în zadar
Să fac din pelin zahar.

Voloca, Saveta Eufrozinei lui Ion

Cântec de jele

Cu cât şi beu la masă,
Cu atâta mai uit de-acasă
Cu cât vin şi hăulesc
Cu atâta mă răcoresc
Că de chin şi de năcaz
Numa-s neagră pe obraz
De alean şi de durere
N-am nici suflet nici putere.
Cine n-are noroc, n-are,
De se naşte până moare;
Şi nici eu nu l-am avut
De când maica m-o făcut.
Cât pe lume am trăit,
Tot am plăns şi am jelit,
Zile bune n-am avut,
Numai rele-am petrecut.

Domnica G. Ionică , Voloca


Mamă hai la iarmaroc
Şi mi-i cumpăra noroc.
Fata mamei fii cuminte,
Că norocul nu se vinde.
Cine are noroc mult,
Cu noroc el s-a născut,
Şi din leagăn pân-la moarte
De noroc el are parte.
Cine –n viaţă noroc n-are,
Pătimeşte până moare.
În zadar te scoli de noapte,
Dacă n-ai noroc şi parte.
Geaba plăgi şi tot jeleşti,
Că nimic nu foloseşti.
Că norocul, ardă-l focul,
Nu se află-n tot locul.

Domnica G. Ionică, Voloca

Doina

Duce-m-aş, mândro, în lume
Să nu mai ştii de-al meu nume.
Duce-m-aş, mândro, departe
Că de tine nu am parte.
Seara când te caut acasă
Tu cu altul eşti la masă.
Când te-aştept pe la portiţă
Altuia îi dai guriţă.
Duce-m-aş în lumea mare
Să-mi caut loc de alinare,
Altă mândră să-mi găsesc,
Dorul să mi-l potolesc.
L-am ales şi-am tot căutat
Şi-am rămas neînsurat.


Eu pe deal, mândra pe vale,
Mândru busuioc răsare.
Busuioc moldovenesc
Pus-am gând să te iubesc.
Dar mi-a spus o ardeleană,
Că te-ai scris bade catană.
Nu mi-i ciudă că te-ai scris,
Jele mi-i că nu mi-ai spus
Tu te duci la cătănie
Şi-mi laşi inima pustie.
Cu cine să mă iubesc,
De dor să nu pătimesc?
Spune, mândro, mâne-ta
Să-ngrădească uliţa,
Cu gard şi pari de arini
Eu, la voi, mai mult nu vin.
Măi bădiţă Constantine,
Plânge satul după tine,
Te plâng fete şi feciori
Şi poienile cu flori.

Constantin Rahovei, Voloca
Frunză verde foi domneşti,
Păduriţă-nantă creşti
Bădiţă departe eşti.
Eu de-aş şti că te-oi vedea
Păduriţa aş tăia.
N-aş lăsa creangă de leac
Nici cucului de cântat
Nici mierluţei de culcat,
Numai babei de călcat.

Voloca, 21.X.1909 Sanda lui Spiridon Guraliuc


Măi bădiţă pentru tine,
Multă supărare –mi vine
Supărare şi ruşine
Probozeală-n toate zile
Mai vină bade sările
De-ascultă mustrările
Cum mă mustră măicuţa
Bade, pentru dumneata.
Da decât ni-i mai veni,
Mai bine te-oi părăsi
Părăsitutea-aş cu gura
Nu mă lasă inima
Dă-mă maică unde trag
Să-mi trăiesc traiul cu drag
Dă-mă maică unde vreu
Toată grija să ţi-o ieu;
Nu mă da maică departe
Să vin cu hainele-n spate
Dă-mă maică-n satul tău
Ca să vezi când mi-este rău
Dă-mă maică-n sat cu tine
Să te bucuri când mi-i bine.

Voloca, 21.X:1909 Ioana a lui Vasule Guraliuc



Bocet pentru Florea

Scoală, Floreo, frăţioare
Că răsare sfântul soare.
Scoală, Floreo, te grăbeşte
Şi la lucru te porneşte.

Soarele, afară-i sus,
Tu la lucru nu te-ai dus.
Soarele-i la asfinţit,
Tu din somn nu te-ai trezit.

Dar de lucru, lui n-i pasă;
Alte gânduri îl apasă.
Îl aşteaptă drum cu vamă,
Unde sufletul dă samă.

Flore-acum se hodineşte,
Pentru drum lung se găteşte;
Un drum lung cu altul nu-i
Drum spre-naltul cerului.

Bate vântul printre nuci,
Frate, Floreo, unde-te duci?
Frate, Floreo, dragă frate,
Nu te du aşa departe!

Mai bine rămâi cu noi,
Că de pleci, nu vii-napoi
Şi ne laşi îndureraţi,
Amărâţi şi întristaţi.

Noi te-om plânge şi-om ofta,
Tu pe-acasă nu-i mai da;
Noi te-om plânge, te-om jeli,
Tu-napoi nu-i mai veni.

Calea-i lungă,-ntunecoasă
Fără-ntoarcere acasă.
Calea-i lungă si-i departe
Singurel, ce-i face frate?

Florea pleacă-ncet spre poartă,
Dar pe sus, că alţii-l poartă;
Opt îl duc pe năsălie,
Florea pleacă pe vecie.

Chip de-ntoarcere din drum
Nu mai este nicidecum.
Drumu-i unul, drept-nainte
Între morţii din morminte.

Trupul în pământ se-ntoarce
Şi iarăşi pământ se face.
Sufletul la cer se-ndreaptă,
Pentru judecata dreaptă.

Judecată-nfricoşată
Unde merge lumea toată,
Judecata de apoi,
Unde ne-om duce şi noi.

Cel ce face bine-n viaţă,
Merge-n rai, unde-i verdeaţă.
Cine face fapte rele,
Merge-n iad la chinuri grele.

Voloca, Teodor Ionică


Colindă din Voloca

Ia sculaţi, voi gospodari,
Sculaţi, voi, români plugari,
Că pe cer s-a arătat
Un luceafăr minunat.

Sculaţi fete şi feciori,
Că vă vin colindători,
Seara pe la chiotori,
Noaptea pe la cântători.

Ei nu vin cu nici un rău,
Sunt trimişi de Dumnezeu.
Veste mare v-au adus,
Despre Sfântul Prunc Iisus.

Că venit-a pe pământ
Fiul Domnului, cel Sfânt;
Cel născut din Dumnezeu
Să vă mântuie de rău.


Colindă

Colo-n Răsăritu-soare,
Într-un mic şi vechi sălaş,
Azi e bucurie mare;
S-a născut un copilaş.

Vin păstorii ca să-l vază;
Daruri îi aduc trei crai.
Luminat de-a stelei rază,
Staulul e ca un rai.

Peste tot, copiii cântă
Şi vestesc cu glas voios
Că-n această noapte sfântă
s-a născut Domnul Hristos.

Pace şi bunăvoire
Între oameni, pe pământ!
Lumii, drum spre înnoire
Şi un drept aşezământ.


Pluguşorul din Voloca


Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Despre bădica Traian
Care s-a apucat ,mai an,
De-a lucrat pământu-n lan.
De cu zori el s-a sculat,
Faţa-i albă şi-a spălat,
La icoane s-a-nchinat,
Straie noi el a-mbrăcat
Şi la grajd a alergat
Repede-a-ncălecat
Un cal mândru, învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şeaua de aur
Şi cu frâul de mătasă
Cât mâna de groasă.
El în scări s-a înălţat,
Peste câmpuri s-a uitat
Să aleagă loc curat
De arat şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat
De arat şi semănat.
Câmpul neted de arat,
În lungiş şi-n curmeziş
Cât cu ochii a cuprins
Apucatu- s-a –ntr-o joi
Cu-n plug cu doisperece boi,
Boi, bourei
Pe la frunte ţintăţei
La urechi cu clopoţei
Şi la coada, codălbei.
Au arat, cât au arat,
Grâu de vară au semănat
Până-n sară, să răsară.
A trecut apoi o lună,
Poate şi o săptămână
Şi s-a dus Traian să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
De e grâul răsărit,
De e spicul aurit,
Cum a dat pământul, an,
Roade mândre lui Traian.
Şi-a aflat roadă bogată,
Cum n-a fost ea niciodată.
Era-n spic ca vrabia
Şi-n pai ca trestia.
Mânaţi măi, hăi, hăi!
Iute-acasă el s-a-ntors
Şi din grajd alt cal a scos;
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian
Negru ca corbul, iute ca focul,
Pe unde călca ,piatra scăpăra
Cu potcoave de argint
Ce sunt bune la fugit.
El voios a-ncălecat
Şi la meşteri a plecat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru seceretori tari;
Şi să facă seceri mici
Pentru fecioraşi voinici.
Altele mai mărunţele,
La mănunchi cu viorele,
Pentru fete tinerele
Şi neveste frumuşele.
Mânaţi măi, hăi,hăi!
S-au strâns finii şi vecinii
Şi vreo trei femei bătrâne,
Care ştiu rândul la pâine.
El pe toţi mi ţi i-o dus,
Şi pe toţi mi ţi I-o pus
La lucrul pământului,
La răcoarea vântului;
Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau
De păreau că înotau
Grâul, ei l-au secerat
Şi pe loc l-au treierat.
Încărcat-au nouă cară
Şi-au dus grâul drept la moară
Şi pe drum ei când mergeau
Boii mult se opinteau
Carele greu scârţâiau
Iar flăcăii chiuiau
Din harapnice pocneau
Mânaţi măi, hăi,hăi!
Dară hoaţa cea de moară,
Când văzu atâtea cară
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi fugi în Lunca mare.
Lunca-I mare frunze , n-are;
Lunca-I mica, frunza-i pică.
Dar morarul mânios,
Luă un cojoc miţos
Şi mi-l îmbrăcă pe dos.
Îşi luă ciocanul în brâu
Şi mai luă şi un frâu;
Apoi iute alerga
Moara cu frâu o lega.
I-a dat cu ciocanu-n şele
S-o aşeze pe măsele,
I-a mai dat şi un călcâi
Şi-a pus-o pe căpătâi.
I-a dat una la mijloc
Şi-a pus-o pe lătoc.
Ia mai dat şi-un cioca, boc
Şi-a pus moara iar la loc.
Mânaţi măi, hăi,hăi!
Ptru, ptru ,ptru şi na, na, na,
A prins moara a ruguma.
Măi flăcăi de-acum la treabă
Hai să măcinăm degrabă!
Şi turnară grâu în coş,
Grâu mărunt din acel roş;
Şi din coş cădea sub piatră
De sub piatră, în covată,
Făina curgea curată.
Traian mult se bucura,
Vamă bună morii da,
La oameni le mulţămea
Şi acasă se-ntorcea.
Carele tot scârţâiau,
Boii mai tare mugeau
Iar flăcăii chiuiau
Din harapnice pocneau
Mânaţi măi, hăi,hăi!
Iar Dochiana cea frumoasă
Auzea tocmai din casă
Scârţâitul carelor,
Chiotul flăcăilor.
Ea-n cămară alerga,
Sită nouă alegea,
Sâtă mare şi cam deasă
Şi cu pânza de mătasă.
Bătu-n sită şi-n covată
Şi cernu făina toată.
Repede a plămădit
Şi un foc bun a pregătit.
Pe urmă a frământat
Aluat din grâu curat
Colaci mândri a-mpletit
Pentru copt şi rumenit.
Pe lopată-i aşeza
Şi-n cuptor, la copt îi da
Când colacii au fost gata,
I-a scos iarăşi cu lopata.
Împărţi cinci colăcei La copii mai mititei.
Din cuptor apoi a scos
Un colac mare, frumos,
Ca şi faţa lui Hristos.
Lui Traian, ea I l-a dat,
Şi el mult s-a bucurat.
Un colac l-a rupt în două
Şi din el ne-a dat şi nouă.
Alt colac l-a rupt în trei
Şi I-a dat şi lui Andrei;
Dar Andrei, om blăstămat,
A mâncat pân-a crăpat.
Alţi colaci i-a rupt în patru
De-a gustat din ei tot satul!
Mânaţi măi, hăi,hăi!
De urat, am mai ura,
Teama ni-i c-om însera;
Şi decât vom însera
Pe la curţile dumneavoastre,
Mai bine la bordeiele noastre.
Ale voastre curţi domneşti
Au şi uşi, au şi fereşti,
Ce-s cu aur aurite,
Cu argint, politruite;
Casele sunt văruite
Şi cu hârb acoperite.
Noi avem bordeie mici
Ce sunt pline de furnici.
Pe afara-s humuite,
Tot cu balegă lipite
Şi cu stuf acoperite.
Streşinile-s de urzică,
Bate vântul şi le strică.
Uşile sunt de rogoz,
Bate vântul, le dă jos.
De sunt bune ori îs rele,
Noi ne mulţămim cu ele.
Mânaţi măi, hăi,hăi!
Că noi nu suntem de-aici,
Oameni harnici şi voinici;
Noi suntem de la Surduca,
Unde-i mămăliga cât nuca
Şi-o păzesc doisprezece cu măciuca.
Unii sunt de la Mitoc,
Unde îngheaţă apa-n tioc
Şi găluştele pe foc
Mămăliga-n poliţă,
Laptele-n doniţă.
Alţii sunt din Lunca veche
Unde chiar şi mâţa streche;
Iar motanii joacă-n joc
Cu şoarecii la un loc.
Ba mai sunt şi din Voloca
Dintre cei ce beau cu oca.
De-or ţine aşa pân-la anu,
Îşi beau cuşma şi sumanu.
Frunzuliţă doi bujori,
Opriţi plugul, măi feciori!
Ahoo! ahoo!

Pluguşor pentru corul de plugari

Dragi corişti, o clipă staţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Din Craiova, de departe
Va trimit această carte
Şi de-aici din depărtare,
Vă închin a mea urare,
Pentru aul nou ce vie,
Pentru vremuri de mai bine.
Sănătoşi cu toţi să fiţi,
Gândul să vi-l împliniţi.
Veselă să fie casa,
Plină să vă fie masa.
Anul nou cu rod bogat
Cu de toate-ndestulat!
Neamul vostru să sporească
Şi mai mândru să-nflorească!
Să trăiţi ani mulţi cu toţii;
Să vă creşteţi şi nepoţii!
Tot ce-aveţi şi ce-aţi muncit,
Să rodească înzecit!
Viaţă multă, sănătate,
Mult noroc şi spor la toate!
Mânaţi plugul, dragii mei
Şi sunaţi din clopoţei!
Hăi!Hăi!
Dragi corişti, vă fac urare
De belşug şi bunăstare
Celor tineri şi bătrâni,
Cum se face la români,
Mânaţi plugul, an de an,
Tot cu bădica Traian.
Drag mi-i plugul cu plăvani
Cel purtam în ceilalţi ani;
Dar să are şi tractorul
Unde-i lung şi lat ogorul.
Trageţi brazda voinicească
Munca voastră să rodească
Holde mândre pe ogoare,
Pentru a voastră-ndestulare,
Casele va fie pline,
Ca şi stupii de albine.
Mânaţi plugul măi flăcăi
Şi sunaţi din zurgălăi.
Hăi!Hăi!
Mă bădiţă Constantin,
Umple un pahar cu vin
Şi la capăt de urare,
Să ne ţii o cuvântare.
Veselă, cu glume multe,
Toţi cu drag să ne-o asculte.
Haideţi, faceţi roată, fraţi
Şi cuvântu-i ascultaţi,
Cuvânt plin de voie bună
După datina străbună.
Grijile, nevoile,
Să le spele ploile1
Să petreceţi în cântare
Cum se cade la zi mare.
Lui bădiţa Salahor,
Ani frumoşi, noroc şi spor!
Să-i urăm şi lui Tănasă
Poate ne-o pofti la masă.
Ia, uraţii băietani,
Să trăiască-ntru mulţi ani:
Hăi!Hăi!
Corul nostru să trăiască
Şi mai mândru să-nflorească
Le urez coriştilor
Mult noroc în viaţa lor,
Lui Procopie, lui Tinuţă
Nicolai, Sidor şi Mitruţă,
Gheorghe, Petre şi Nicuţă
Şi-un Vasile de aflaţi,
Tot de bine să-i uraţi.
Ia sunaţi din zurgălăi,
Să răsune-n deal şi-n văi.
Hăi!Hăi!
Scumpii mei corişti iubiţi,
Să trăiţi ani fericiţi!
Sus paharul şi-nchinaţi
Pentru voi şi-ai voştri fraţi!
Visul să vi-l împliniţi
Tocmai după cum gândiţi.
După sloată şi furtună
Va veni şi vreme bună.
Vă mai rog să închinaţi
Pentru cei ce sunt plecaţi.
Ce trăiesc în alte ţări,
Peste munţi şi peste mări.
De cu seară, până-n zori,
Strigaţi ura măi feciori!
Hăi!Hăi!
De urat, am mai ura,
Dar începe-a însera
Şi e vreme să plecăm,
Altor gazde să ură,
Bun rămas şi sănătate,
Domnul să vă dea de toate!
Frunză verde doi bujori
Opriţi plugul, măi feciori.
Ahoo!ahoo!
Frunză verde viorică,
Salutări de la Ionică.

Urare de Anul Nou

Vă urăm belşug în casă,
Bunătăţi multe pe masă,
Un an bun cu sănătate,
Mult noroc şi spor la toate!
Să trăiţi, să înfloriţi,
Ca merii, ca perii,
În mijlocul primăverii
S-aveţi viaţă-mbelşugată
Cum îi toamna cea bogată
Multe bucurii şi bani,
La anul şi la mulţi ani!

Oraţie de nuntă din Voloca

Cinstiţi socri şi scumpi naşi,
Oaspeţi mari şi dragi nuntaşi,
Tineri miri şi iubiţi fraţi,
Rog, cuvântu-mi ascultaţi!
Capul vi-l descoperiţi,
Cu luare-aminte fiţi
La vreo două, trei cuvinte
Pe care le ţinem minte.
Ele sunt şi prin cărţi scrise
Şi astăzi trebuie spuse.
Domnul este ca un tată
Cu mila nemăsurată
Şi ne iartă de greşim,
Ori vreu rău când săvârşim.
Pilda asta s-o-nvăţăm
Unii pe-alţii să ne iertăm.
Ştiţi că Domnul cu cuvântul
Făcu cerul şi pământul.
Cerul bine sa chitit
Şi frumos l-a-mpodobit
Cu luceferi, lună, soare
Şi stele strălucitoare;
Pământul cu mari comori,
Cu păduri, pomi roditori,
Cu poieni scăldate-n soare
Şi cu flori mirositoare.
Câmpuri multe şi mănoase
Cu lanuri ca de mătase ;
Păsări mândre, cântătoare
Şi alte vieţuitoare,
Mările şi apele toate,
Cu peşti mulţi şi alte gloate
Şi când toate le-a sfârşit,
Dumnezeu s-a hodinit;
Dar stăpân pe toate acestea,
După cum spunea poveste,
Încă n-a fost rânduit
Şi-a mai stat şi s-a gândit.
Apoi Domnul s-a-ntrebat,
După ce-a mai cugetat,
Cine ar fi să stăpânească
Frumuseţea pământească?
Şi luând din pământ lut,
Tatăl pe om l-a făcut.
Astfel, Domnul cu a sa mână
Îl făcu pe-Adam din ţărână,
Cu grai viu şi cu suflare,
După a sa asemănare.
L-a făcut bărbat frumos,
Vrednic, chipeş, sănătos.
I-a dat Tatăl toate cele:
Ochi ageri din cer de stele,
Auzul din tunet, suflare din vânt
Iar sufletul lui din Spiritul Sfânt.
Agerimea gândului,
Din iuţeala fulgerului.
Înţelepciunea, di-nălţimea norilor
Şi frumuseţe din podoaba florilor.
L-a făcut tare ca piatra,
Sprinten, iute ca săgeata…
Văzând Domnul că nu-i bine
Să fie omul singur, de sine,
Somn adânc trimise-n-trânsul
Şi apoi veni la dânsul.
El o coastă i-a luat,
Pe femeie a creat.
Şi făcu din a lui coastă
Pe Eva strămoaşa noastră,
Cea di-ntâi dintre femei
Şi i-a dat Domnul şi ei
Graţii, farmec, gingăşie,
Bunătate, duioşie.
A făcut-o sprintenioară,
Cu trupşor ca o vioară.
Fire aprigă, isteaţă
Şi cu dor aprins de viaţă.
Când Adam sa deşteptat,
Foarte mult s-a bucurat
Şi când ochii îşi deschise,
Bucuros, aşa grăise:
“Mulţumescu-ţi, Doamne, Ţie
Că mi-ai dăruit soţie.
Aceasta mi-a fi muiere,
Ajutor şi mângâiere
La necaz şi ostenele
Că-i os din oasele mele.”
Când I-au aşezat în rai,
Tatăl i-a-nzestrat cu grai
Şi le-a spus să nu greşească,
De păcat să se ferească.
Ei porunca au călcat
Săvârşind mare păcat,
Din ispită diavolească
Şi greşeală omenească.
Atunci tatăl i-a certat
Şi astfel a cuvântat:
“Fiilor, pierdut-aţi raiul
pe pământ veţi duce traiul,
Arând câmpul, scobind munţii,
Pâinea în sudoarea frunţii
O veţi câştiga cu trudă,
Prin efort şi luptă crud,
Şi femeia să muncească,
Pruncii în dureri să nască!”
Eva cu Adam plângând,
Coborât-au pe pământ
Şi de-atunci cum fu porunca,
Omul s-a deprins cu munca.
Veac de veac s-a străduit,
A-nvăţat şi-a chibzuit,
Vrând pe toate să le ştie,
Lucrul său mai bun să fie.
Iar urmaşii lui Adam
Au sporit din neam în neam,
De-au cuprins întreg pământul,
După cum a fost cuvântul.
Astfel, aceşti fii acuma,
Lasă casă, lasă muma,
Hotărâţi să se unească,
Împreună să trăiască.
Şi aşa precum vă spun,
Legământul nu-i de-acum;
Aşa e la orice neam
Începând cu moş Adam;
Şi-a rămas din viţe-n viţe,
Până la aste mlădiţe
Care stau aici de faţă,
Unite pe întreaga viaţă,
Şi-n genunchi cu frunţi plecate,
Cer iertare de păcate.
Că din neajunsul minţii,
Fiii-şi supără părinţii,
Al căror sânge ei l-au supt
Şi-a lor braţe ei le-au rupt.
Din somn dulce I-au sculat,
Cuvântul le-au înturnat.
Cinstiţi socri mici şi mari
Şi de frunte gospodari.
Inimile vă călcaţi
Şi pe fii voi să-i iertaţi
Şi să fiţi cu-ngăduinţă;
Ei greşesc din neştiinţă.
Că nu-I om ca să se nască
Nicidecum să nu greşească.
Dragi părinţi, surori şi fraţi,
Pe miri bine-i cuvântaţi,
Că iertarea întăreşte,
Iar blestemul risipeşte.
Casa, traiul, fericirea,
Numele şi amintirea.
Tinerii sunt pregătiţi
Pentru viaţă precum ştiţi.
Pe băiat, tata-l învaţă
Cu sfat bun şi cu povaţă
Cum să se îmbărbăteze,
Cum să lupte, să lucreze.
Cum un lucru să-l înceapă
Şi pe altul să-l priceapă.
Cum să lucreze cu unealta,
Barda, sfredelul, sau dalta
Pe bătrâni cum să-I cinstească,
Pe tineri cum să-I iubească.
Fata-nvaţă de la mamă
Cum să ţese o năsframă,
Pânza subţire sau groasă
Şi cămaşa cum se coasă,
Ea învaţă-n lege-a crede
Că aşa frumos îi şede
Să cinstească cele sfinte
Cu evlavie fierbinte.
La botez, nuntă sau moarte,
Fără preot nu se poate.
Dumneavoastră, nun şi nună
Şi voi oaspeţi împreună
Mai staţi şi luaţi aminte
La vreo câteva cuvinte.
Tinerilor le uraţi
Fericire, ani bogaţi,
Să trăiască la un loc
Toată viaţa cu noroc
În belşug, în bucurii
Şi o casă de copii.
Să trăiască-n veselie
Şi de rău să nu mai ştie.
Părinţii să şi-i cinstească
Şi-ntre ei să se iubească,
Din plăcute tinereţe,
Până-n adânci bătrâneţe!
Cinstiţi socri, vremea vineri
Să-nchinaţi şi către mine
Un pahar cu băutură
Să vă fac o urătură.
Domul să vă dea de toate,
Viaţă lungă, sănătate;
Traiul vostru să vă fie,
Cu noroc şi bucurie,
Cu nepoţi şi strănepoţi
Să-i vedeţi cu drag pe toţi!
Cinstiţi miri, vă-nchin şi vouă
Dragi urări de viaţă nouă,
Mult noroc şi sănătate,
Un trai bun cu spor la toate,
Întru mulţi ai fericiţi
Creşteţi şi vă înmulţiţi
Ca florile câmpului
Şi iarba pământului!
Viaţă demnă să trăiţi
Pildă la urmaşi să fiţi!
Păstraţi limba românească,
Şi credinţă strămoşească,
Portul, datina străbună
Şi frăţia împreună.
Nu uitaţi c-avem şi noi
Mulţi martiri şi mulţi eroi.
Să-i păstraţi în amintire
Aducându-le cinstire.
Tuturor celor de faţă
Vă urez noroc în viaţă,
Bucurii, prosperitate
Şi mulţi ani cu sănătate.
Neamul nostru să trăiască
Şi mai mândru să-nflorească.
Ţării noastre, cer senin,
Pace şi belşug! Amin.

Strigături

Asta-i horă românească
Cine-o juca să trăiască
Cine nu vrea, să plesnească!

Cine-n horă n-a juca,
Să-i moară ibovnica
Şi să ia ţiganca mea!

Cât îi Cuciurul de mare
Nici o fată drăguţ n-are
Dar Voloca-i sat micuţ
Tătă fata-i cu drăguţ.

Unde joacă volocenii
Acolo pământul gemi,
Şi-o bătută voloceni,
Să s-audă-n Mihuceni!

Câte fete sunt la noi,
Fă-le Doamne, toate oi
Şi pe mine berbecuţ,
Să le fac câte-un mieluţ!