2.19 Cooperativa de consum din Voloca. Asociaţia pentru asigurarea animalelor

După Unirea din 1918 au avut mari transformări în Bucovina şi deci şi în Voloca, după cum am arătat în alt capitol. In ce priveşte comerţul şi vânzarea băuturilor alcoolice tot pe mâini străine au rămas. De aceea se impuneau măsuri de îndreptare cât mai urgentă. Autorităţile române au căutat să vină în ajutorul ţărănimii înfiinţând cooperative săteşti. Capitalul necesar trebuia depus de către membrii cooperativei şi tot ei erau aceia care trebuiau să conducă şi să aprovizioneze cooperativa cu mărfurile necesare. Fiecare membru al cooperativei era înscris cu câte o părtăşie de o mie de lei devenind prin aceasta membru fondator. Marfa se vindea sătenilor la preţ fix şi cu un câştig destul de modest. Din profitul realizat se plătea vânzătorul, cheltuielile de transport, localul; întreţinerea şi luminatul plus încălzirea în sezonul rece şi ce mai prisosea se adăuga în mod proporţional la capitalul depus de membrii cooperativei.
In teorie, s-ar părea că treaba ar fi simplă şi uşoară dar realitatea a fost cu totul alta. S-au ivit multe dificultăţi şi lipsuri până ce ţăranii au învăţat ce este negustoria şi cum trebuie făcută.
Ei manifestau vădită dorinţă de emancipare şi luptau spre a se ridica la o viaţă mai bună şi mai demnă, dar nu aveau încă experienţa necesară. De aici urmau multe greşeli costisitoare care frânau bunul mers al cooperativei. Nu ştiau destul de bine să-şi organizeze munca încât să se gospodărească singuri.
Alt necaz consta şi în faptul că unii dintre săteni nu sprijineau cooperativa sub nici o formă. Nu veneau nici măcar să cumpere marfă de la cooperativă ci tot la prăvălia străinului se duceau care îi momea cu te miri ce. A fost o luptă dificilă cu pierderi grele din care au trebuit să tragă învăţăminte pentru mai târziu. În lupta lor au fost sprijiniţi şi încurajaţi de către unii intelectuali din sat, de către autorităţi cu ajutorul cărora au făcut o şcoală bună şi în această îndeletnicire negustorească.
Ceea ce în primii ani părea greu de realizat mai târziu s-a dovedit totuşi că era posibil de înfăptuit dacă oamenii erau uniţi şi conduşi de capete luminate şi bine intenţionate. Astfel a luat naştere şi cooperativa din Voloca.
Dar câte zile de sărbătoare, sau câte nopţi au trebuit pentru a-i lămuri pe oameni ce este o cooperativă, cum trebuie condusă, ce scop urmăreşte şi ce foloase ar aduce ?!
Desigur că a trecut mult timp până să se ajungă la ţelul urmărit. Au fost necesare mari eforturi, multă răbdare, multă pricepere şi multă stăruinţă, dar mai presus de toate o dragoste nemărginită pentru ţărani.
S-au aflat mulţi dascăli şi intelectuali înzestraţi cu aceste calităţi care să muncească prin satele în care au funcţionat.
Cooperativa din Voloca a făcut un început bun, având în frunte gospodari vrednici cum au fost: Ion Bojăscu, Constantin Rahovei, Toader Onofreiciuc şi alţii. Vânzătorii nu au fost totdeauna corespunzători neavând pregătirea necesară. Unde se lucrează cu bani, valori sau materiale trebuie încadraţi oameni care să dea dovadă de corectitudine, oameni de încredere. Nu totdeauna se reuşeşte în această privinţă. Oricum, cooperativa avea şanse să progreseze, să se dezvolte, dar vremurile erau tulburi. Tocmai când să se pună munca pe un făgaş mai sănătos au survenit evenimente grave, anul 1940, când totul a fost dezorganizat. Cooperativa din comuna Voloca a fost şi ea grav afectată şi apoi desfiinţată în urma acestor tragice evenimente.
Asociaţia pentru asigurarea animalelor a fost o întovărăşire între sătenii din Voloca având ca scop să despăgubească pe aceia dintre dânşii care ar fi survenit vreo pagubă în vite fie din cauza unui accident, sau din cauza unei boli. În această întovărăşire s-au înscris sătenii cu vite, cornute mari, vaci, tauri, boi, juninci, şi viţei.
Hotărârea ce s-a luat de a înfiinţa această asociaţie a fost bine venită şi de mare folos pentru gospodarii proprietari de vite. Datorită acestei asociaţii mulţi săteni au beneficiat de foloasele ei pentru că au primit bani dacă li s-a pierdut vreo vită şi au putut să-şi cumpere alta la loc fără prea mari eforturi. Mai ales oamenii săraci, având o văcuţă ori o juncuţă, s-au bucurat de existenţa acestei întovărăşiri fără de care n-ar mai fi fost în măsură să-şi cumpere alta în loc.
Modul de organizare şi de funcţionare al asociaţiei de asigurare al animalelor a fost pe cât de ingenios, pe atât de simplu.
Înainte de toate s-a avut în vedere ca întreaga activitate să se desfăşoare cât mai simplu şi mai operativ, fără prea multe formalităţi şi mai ales fără scriptologie de prisos sau fără pierdere de timp inutilă şi fără de a plăti vreo leafă. S-a hotărât ca toţi gospodarii proprietari de vite care doresc să facă parte din asociaţie să fie înscrişi într-un registru. Această măsură a fost luată de un comitet provizoriu compus din gospodarii de încredere şi care aveau vite mai multe. Acest comitet a convocat la o mare adunare pe săteni cu scopul de a-i lămuri asupra modului de organizare şi funcţionare a asociaţiei. La acea adunare s-a hotărât de către cei înscrişi ca din comitet să facă parte câte doi delegaţi din fiecare cot al satului, care să cunoască bine oamenii din acea parte a locului.
Comitetul restrâns dimpreună cu aceşti delegaţi urmau să-şi desfăşoare activitatea în mod gratuit o anumită perioadă de timp după care trebuiau schimbaţi şi în locul lor să activeze alţi gospodari din sat.
În privinţa funcţionării asociaţiei şi a modului de despăgubire au hotărât următoarele dacă vita va fi accidentată şi va trebui tăiată carnea şi pielea se vor vinde. Aceasta dacă s-a constatat că vita a fost sănătoasă. Dacă vita a fost bolnavă şi eventual a pierit ea va fi îngropată. Această situaţie trebuia constatată de comitet şi de veterinar.
Gospodarul aflat în situaţia de a i se fi accidentat vreo vită ori că i-ar fi pierit trebuia să anunţe delegaţii din cotul său, care după ce se convingeau de realitate înştiinţau comitetul. Acesta se deplasa la faţa locului şi după ce se constata situaţia reală trebuia chiar atunci la ce preţ se ridică pierderea cu alte cuvinte, comitetul statornicea preţul vitei accidentate sau moarte de boală. Această evaluare se făcea în funcţie de vârstă şi calitatea vitei şi de preţul pieţei. Odată stabili acest preţ el rămânea definitiv şi obligatoriu pentru toţi.
Dacă vita accidentată era sănătoasă se hotăra tăierea ei după care urma ca pielea să fie vândută la tăbăcar iar carnea la oameni, la măcelărie sau la o cantină. Se adunau banii obţinuţi pe carne şi piele. La această sumă realizată din vânzare se adăuga suma obţinută de la oamenii înscrişi în asociaţie până la completarea preţului la care a fost evaluată vita. Un exemplu: în cazul unei vaci evaluate la suma de trei mii lei (care se putea vinde) s-au obţinut pentru carne 1800 lei, iar pentru piele 600 lei. Aceste două sume se adunau obţinându-se 2400 lei. Mai rămâneau de încasat de la oameni prin delegaţi suma de 600 de lei. Presupunând cazul când în asociaţie erau înscrişi 60 de săteni atunci suma de 600 lei se împărţea la 60: 600/60=10. Aşadar fiecare asociat achita la delegaţi câte 10 lei. Aceştia trebuia să predea banii comitetului care făcea suma totală: 1800+600=2400 + 600=3000 lei.
Dacă vita a fost bolnavă şi nu se putea valorifica atunci trebuia îngropată după ce în prealabil a fost evaluată în aceleaşi condiţiuni ca mai sus. De data aceasta întreaga sumă trebuia adunată de la membrii asociaţiei. Desigur, cota parte care revenea fiecărui asociat era mult mai mare (în cazuri ca acesta evaluarea se făcea sub preţul real de cost).
Mai târziu, s-a făcut o modificare în ceea ce priveşte cota parte datorată de fiecare asociat spre a se ajunge la o situaţie mai echitabilă. Cota parte nu se mai stabilea pe numărul de membri ci pe cap de vită. Cine avea o vită plătea o cotă parte, cine avea două sau trei vite era încasat cu două, trei cote părţi. Îndată ce comitetul intra în posesia banilor adunaţi de delegaţi totaliza suma şi-l înştiinţa pe cel interesat spre a-i vărsa suma obţinută. Operaţiunea aceasta se făcea destul de repede, cam într-o săptămână sau poate ceva mai mult. Se lucra foarte mult pe încredere şi oamenii din comitet erau gospodari cu vază în sat. Erau aleşi dintre cei care se bucurau de încredere deplină şi de bună reputaţie în faţa oamenilor.
In activitatea acestei asociaţii de asigurare a animalelor un rol hotărâtor 1-au avut spiritul gospodăresc, buna înţelegere şi corectitudinea oamenilor. Activitatea ei s-a desfăşurat într-o perioadă de mai mulţi ani, fără să se producă nereguli sau nemulţumiri. Fără acte, fără chitanţiere şi fără formalităţi complicate oamenii s-au descurcat destul de bine şi erau mulţumiţi că asociaţi funcţiona bine şi le putea veni în ajutor la caz de nevoie. Pe drept cuvânt asociaţia adus mari servicii sătenilor cât timp a funcţionat. Atât ea cât şi cooperativa sătească despre care s-a scris mai înainte au jucat un rol deosebit în ce priveşte bunăstarea sătenilor ajutându-i să-i înveţe a se chibzui, a se gospodări şi a se conduce singuri între dânşii fără a se lăsa exploataţi de străini.
Aceste bune începuturi au fost curmate în vara anului 1940 când printr-un ultimatum dat de guvernul sovietic ni s-a luat partea de nord a Bucovinei.