duminică, 30 martie 2008

1.17 Cimitirul de la Holerişte

Sus, la marginea şesului Caliceanca, spre hotar cu satul Cuciurul Mare, este un loc numit Holerişte. Multă vreme, tot şesul Cliceanca a servit de imaş pentru satul Voloca. Situaţia aceasta a continuat şi la începutul secolului XX, unde copiii aduceau vitele la păscut. Era partea de toloacă mai apropiată de sat.
Pe locul numit de oameni Holerişte se mai puteau observa înaintea primului război mondial (1914) nişte vălurele bătătorite şi spălate de ploi, acoperite cu iarbă bună de păscut. Acele vălurele aveau o formă regulată în ce priveşte lungimea lor şi distanţa dintre ele, dar din cauza timpului ce s-a scurs şi a ploilor, cu greu se mai puteau distinge. Aproape că se nivelaseră cu pământul.
Întrebând odată pe părinţi, care este explicaţia acelor vălurele, aproape gata să-şi piardă urmele, mi s-a răspuns că acolo a fost în vechime un cimitir în care au fost îngropaţi mulţi voloceni, morţi de holeră şi că de aici i se trage şi numele acelui loc “La Holerişte”.
Primii morţi de holeră din sat au fost îngropaţi în cimitirul vechi(nr. 1) aflat în partea de răsărit a bisericii; dar numărul morţilor crescând mereu, ei au fost căraţi şi îngropaţi sus în Caliceanca, la hotar, în credinţa că holera va fi stăvilită în acest fel. Aceasta era o superstiţie, pentru că holera a continuat să secere vieţi omeneşti cu nemiluita.
În acel loc au pus oamenii o cruce de lemn, ca semn să arate locul unde au fost îngropaţi cei morţi de holeră. Din cauza ploilor, acea cruce de lemn s-a degradat şi a putrezit cu trecerea anilor, dar sătenii o înlocuiesc mereu cu alta nouă. Astfel, acolo pe deal, se vede totdeauna o cruce menită să amintească volocenilor despre acea boală îngrozitoare, care era cât pe ce să pustiască satul. Triste au fost acele zile când oamenii nu au prididit să care morţii cu căruţa la groapă. Uneori mureau şi însoţitorii celor morţi. Mare groază a fost atunci de se credea că nu va mai rămâne nimeni viu.
După primul război mondial, acele vălurele au început să dispară, s-au şters cu încetul, s-au nivelat cu pământul şi apoi au dispărut cu totul. Ploile, vitele care au păscut pe acolo, şi soldaţii care au bătătorit acel loc, făcând instrucţie în timpul războiului, au făcut să se piardă orice urmă a cimitirului Holerişte de pe Caliceanca. Doar crucea stă mereu prezentă drept mărturie că acolo a fost cândva acel cimitir.
Vizitând satul în vara anului 1967, am fost şi în acel loc, unde vor fi odihnind şi strămoşi de-ai mei şi gândindu-mă la cele petrecute în vremuri îndepărtate, mi-a venit ideea că ar fi bine să se aşeze acolo un monument simplu, dar durabil (trainic) şi anume să se ridice o cruce mare, înaltă de fier şi beton, care să rămână întru pomenire celor îngropaţi acolo şi care să amintească urmaşilor de nenorocirea ce s-a abătut cândva asupra o satului. Împrejurările nu au fost favorabile acestei idei şi oamenii care ar fi putut ajuta la realizarea ei au murit, dar eu n-am renunţat la ea, mai sper.
În timpul din urmă, generaţiile mai tinere nu denumesc acel loc Holerişte, ci îi zic “în Deal la cruce”. Sensul denumirii vechi nu-l cunosc şi nu ştiu ce s-a petrecut în sat în vremurile vechi şi nici ce-a fost în acel loc. De altfel, terenul este arat şi cultivat când cu cereale, când cu cartofi, şi nu mai există nici o urmă din care să se poată trage concluzia că acolo ar fi existat în cimitir.

Niciun comentariu: