1.6 De unde vine numele satului Voloca

Mulţi voloceni au dorit să ştie de unde vine numele satului nostru Voloca, adică din ce cuvânt se trage şi ce poate să însemneze el.
Alţii vor fi dorind să ştie cine a dat acest nume satului şi de ce tocmai acest nume şi nu altul. La aceste întrebări voi încerca să dau răspunsul cuvenit în rândurile ce urmează. Această problemă care mi s-a părut şi mie foarte interesantă, m-a preocupat multă vreme şi am căutat să-i dau o dezlegare. La aceasta m-a ajutat şi istoria.
Când strămoşii noştri au fost nevoiţi să se mute din Cozmin, unde şi-au avut în vechime vatra satului, şi să se aşeze pe locul unde se află satul acuma, acest loc nu purta numele de Voloca. Era un teren nelocuit şi în cea mai mare parte acoperit de pădure şi pe alocuri se aflau lunci, poieni sau huceacuri. Unele dealuri sau văi de pe acest loc purtau nume diferite dintre care unele se mai păstrează şi astăzi cum ar fi: Lisna, Borodaci, Poieni, Pohriciuc, Buda, Berezva şi altele. Aceste denumiri, unele de origine slavă au rămas de pe vremea convieţuirii înaintaşilor noştri, în perioada lor de formare, cu slavii. Aceştia în expansiunea lor spre sud (Bulgaria şi Serbia),au poposit pe meleagurile noastre. Slavii au stat în părţile noastre câteva sute de ani, sec VI-IX (cam 300) şi apoi au plecat spre sud peste Dunăre. Nu este exclus ca parte dintre ei să fi rămas la noi şi să se fi amestecat cu strămoşii noştri. Aşa se explică faptul că avem în graiul nostru şi cuvinte de origine slavă precum şi localităţi, munţi, sau ape cu nume slave: Bogdan, Dobre, cazanie, precistanie, culişer, pranic, zămnic, masleancă, vecernie, vornic, pravilă, staroste, Bistriţa, Cerna, Crasna.
Infiltraţiile (amestecurile) cu populaţie de origine slavă s-au produs şi mai târziu, după formarea statului moldovean. Unii au venit şi s-au aşezat în nordul Moldovei, alţii au fost aduşi aici, iar o altă parte s-a strămutat când Bucovina şi Galiţia au fost unite vremelnic, pe când se aflau în componenţa statului Austro-Ungar. Populaţia de origine slavă, venită sau adusă din acele părţi era alcătuită mai ales din ucraineni şi poloni. Din contactul populaţiei noastre cu slavii vor decurge diferite consecinţe pentru noi care vor fi arătate în decursul povestirii noastre. Deocamdată ne vom opri la ceea ce ne interesează în cazul de faţă şi anume la influenţa pe care au avut-o slavii cu privire la denumirea ţării noastre şi a locuitorilor ei şi apoi la denumirea satului nostru.
Ţara noastră se mărgineşte la miază-noapte, la răsărit şi la miază-zi cu popoare de origine slavă şi anume: poloni, ruşi, bulgari, sârbi. Aceşti vecini îi numeau pe locuitorii ţării noastre “volohi”. Leşii, vecinii noştri de la miază-noapte îi ziceau ţării noastre “Voloska zmelea” adică ţara (pământul) volohilor, după cum scrie marele nostru cronicar Miron Costin în cartea “De neamul Moldovenilor”. Şi slavii din răsărit le spuneau daco-romanilor volohi. În istoriografia slavă, teritoriul locuit de români este însemnat sub denumirea de Volohia. De asemeni şi Dimitrie Cantemir, vestit cărturar şi domn al Moldovei, afirmă în Hronicul său că românilor li se spunea volohi.
În acelaşi sens se pronunţă şi un istoric din zilele noastre ,C.C. Giurescu.
În multe cărţi, ţara noastră s-a numit Valahia, iar locuitorii valahi. În cărţile nemţeşti, era consemnată sub denumirea de Walachei. Până la urmă, această denumire a rămas pentru partea de sud a ţării -Muntenia- căreia i s-a zis Valahia.
Satele dimprejurul Volocii şi din apropiere au multă populaţie ucraineană sau ucrainizată, iar în unele populaţia este amestecată. Aceşti vecini, de origine slavă, le spuneau strămoşilor noştri din sat tot volohi, iar satului Voloha (sau Oloca). Litera h din Voloha a fost uşor transformată cu timpul în k ,fiind mai uşor de pronunţat, ajungând să se spună Voloka.
Astfel Voloha sau Voloka de mai târziu înseamnă după socoteala (în concepţia) vecinilor, locul sau localitatea cu volohi, adică satul în care trăiesc volohi.
Am auzit pe cuciureni zicându-le volocenilor şi oliceni. Este interesant să afirm că în primele decenii ale veacului XX, dacă un volocean îi vorbea în limba română unui cuciurean sau unui ucrainean de prin împrejurime şi dacă acesta nu cunoştea această limbă, el răspundea: “ ia nie znaiu po voloţki”, ceia ce în traducere înseamnă: “ eu nu ştiu voloceşte”, adică “eu nu ştiu să vorbesc limba volocească”.
Într-adevăr ei nu spuneau că nu ştiu româneşte, ci spuneau că nu ştiu a vorbi voloceşte. Acest fapt este un argument destul de puternic şi concludent în favoarea afirmaţiei pe care o susţin.
Mai înainte de a veni strămoşii noştri pe locul de astăzi al satului, el era nelocuit şi nu purta acest nume. De cum a fost populat, vecini i-au spus Voloca acestei localităţi cu volohi, adică români. Astfel, volocenii au fost botezaţi de către vecinii lor, atât în ce priveşte numele lor, cât şi al satului lor, care din acel timp se numeşte Voloca, sat locuit de români, sau loc românesc, pentru că volohii erau de origine daco-romană, de acum români formaţi sau mai bine zis, moldoveni, cum se numeau peste tot în ţara Moldovei.
Volocenii era moldoveni făcând parte din ţara de sus. Pe acea vreme, ţara Moldovei îşi avea scaunul domnesc la Suceava.
Părerea că denumirea satului ar avea o legătură cu cuvântul voloc, unealtă de pescuit, nu are temei, cunoscut fiind faptul că satul n-a fost locuit de populaţie pescărească întrucât pe acolo nu erau ape unde să se poată pescui şi nici oameni care să-şi facă o meserie din ocupaţia aceasta, din care să-şi asigure traiul.
Prin mijlocul satului, în partea de miază-noapte, curge un pârâiaş, dinspre apus spre răsărit care se numeşte Olicica. Aşa îi zic toţi oamenii şi acuma şi ar însemna, prin analogie cu numele satului, Volocuţa, pentru că după cum am spus mai sus, satului îi mai spuneau vecinii Oloca şi oamenilor oliceni. Astfel prin Oloca curgea Olicica.
De multe ori i-am auzit pe cuciureni, vecinii volocenilor, spunându-le oliceni şi cred că sunt mulţi oameni bătrâni care mai ţin minte aceasta, din timpul când se şi băteau pe toloacă.
După cum am mai spus şi înainte, Voloha s-a transformat cu timpul în Voloka prin schimbarea literei h cu k. Datorită faptului că Bucovina a fost răpită de austrieci în 1775, în tot timpul ocupaţiei austriece, aproape un secol şi jumătate, satul avea sigiliul Woloka. Aşa cum l-am apucat şi l-am văzut şi eu scris pe multe acte, imediat după primul război mondial.
După ce s-a aşezat la noi administraţia românească, numele satului s-a scris cu litera c Voloca, după ortografia română.