duminică, 30 martie 2008

1.23 Locuri unde se făceau jocuri în sat

În toate timpurile şi în toate locurile, tineretul a fost dornic de petrecere şi joc. La fel şi volocenii au fost şi au rămas iubitori de petreceri şi de joc.
În acest scop, se alegea în loc potrivit în aer liber, unde se adunau duminicile ca să joace. Un asemenea loc se numea vatră de joc. La noi în sat vetre de joc erau în număr de patru:
1. Vatra jocului din margine, în tolocuţa unde s-a construit mai târziu casa arcăşească, nu departe de şcoală.
2. Vatra jocului de pe Clipăna în tolocuţa unde s-a construit mai târziu local pentru Casa de Citire.
3. Vatra jocului de lângă Gordeni, în tolocuţa din faţa casei, unde locuia dascălul Pojoga şi cizmarul Bobinschi.
4. Vatra jocului din Caliceanca, lângă Ion Dohei şi Vasile Ghihăului. De bună seamă că un alt joc, al cincilea trebuie să fi fost şi în Hruşăuţi.
La locul din margine veneau feciorii şi fetele din partea de răsărit a satului, Gropana şi Ţurcile. Tot la acest joc veneau şi arcaşii pentru că cei mai mulţi membri din această societate locuiau în acea parte de sat.
Într-o vreme, înainte de primul război mondial, un flăcău inimos şi inteligent, arcaş şi el, anume Grigore Cocea a lui Dumitru a mutat jocul de margine din tolocuţă de lângă Iosub, la Bancă. El a hotărât ca jocul să se facă la Bancă, peste drum de şcoală, pentru a-l scoate din prejma crâşmei lui Iosub. Noua vatră de joc era bună şi potrivită pentru acest scop. Am văzut-o şi eu în copilărie. Poate aveam vreo 4-5 ani, când am mers acolo să văd hora. Mare mândraţă era şi cu toate că eram mic, îmi amintesc de acea horă şi mai ales ţin minte şi acum, după 78 de ani, una din melodiile care se cânta. Încă nu începuse primul război mondial, dar bătea la uşă şi noi nu ştiam. Lumea nu era atât de bine informată ca acum. Nu erau aparate de radio pe atunci, nici televizoare şi nici gazete sau reviste prin sat la oameni. Doar preotul şi învăţătorii dacă mai citeau vreo gazetă. Lumea petrecea.
Câteva cozi de topor, pentru vreun şâp sau două de holercă, au venit într-o noapte de au săpat şanţuri adânci, în lung şi în lat, peste toată vatra jocului, ca să nu se mai poată juca lângă Bancă, astfel ca tineretul să se întoarcă din nou în vatra jocului de lângă Iosuboaia.
Cu toate acestea, scopul acesta mârşav n-a fost atins, pentru că feciorii şi în special arcaşii au fost înştiinţaţi despre această faptă urâtă şi şanţurile au fost astupate şi terenul nivelat la loc, astfel că jocul s-a putut face, chiar în aceeaşi zi, tot lângă Bancă. Asemenea feciori vrednici şi arcaşi luminaţi a avut Voloca şi se poate mândri cu ei. Acel fecior isteţ Grigore Cocea, a plecat apoi în război şi a căzut ca un erou, departe, pe frontul de luptă. Să-i fie ţărâna uşoară şi numele nemuritor!
După primul război mondial, locul s-a făcut, o bucată de vreme iarăşi la Iosuboaia, apoi tot arcaşii au hotărât să-l mute de acolo , la Grigore Vanzuneac. Aici au fost organizate cele mai mari şi mai frumoase jocuri din sat, pe care le-am văzut încă din copilărie. Despre toate acestea am scris în altă parte.
Despre jocul de valea Clipănei, scrie domnul Ion Salahor, următoarele:” În fieştecare duminică, flăcăii de pe valea noastră, făceau joc pe tolocuţa de lângă Moişi, care avea dugheană dar mai vindea şi holercă. Aici făceau joc flăcăii de pe valea Clipănei, care era jocul cel mai mare din sat, unde erau mai mulţi flăcăi şi fete. De asemeni cei mai buni gospodari tot pe valea Clipănei erau.
La joc mergeau gospodarii mai tineri cu nevestele lor. Uneori mergeau şi cei bătrâni şi priveau cum joacă flăcăii lor; mai ales femeile se duceau să vad cu cine joacă fetele lor sau feciorii lor.”
La jocul de lângă Gordeni, mergeau feciorii şi fetele din acel cot, care începea din deal de la biserică spre Ilarie Porfirean la Nicolai a lui Simion, Leonte a Vasiloaie, apoi pe la Gordeni şi Gheorgiţeni, ţinând hotar valea Olicicăi. Acest joc nu avea aşa mare importanţă ca celelalte două.
Al patrulea joc din Caliceanca cuprindea Valea Gropanei din partea de sus, către Caliceanca, în partea de miază-zi a satului. Nici acest joc nu era mare şi nu atrăgea aşa multă lume ca primele două. Pe aici se găseau puţini gospodari cu pământ mult. Lumea era mai săracă, dar totuşi fetele erau frumoase şi jucăuşe.
La jocul din Hruşăuţi, se adunau toţi tinerii din acel cătun. Arareori erau cazurile ca fete sau feciori din Hruşăuţi să vină la horă în sat, la jocul din margina. Gândindu-mă la jocurile de altă dată, se cuvine să pomenesc aici şi numele unui om simplu dar cu suflet de român şi de artist: Procopie a Niţoaie. El a fost omul care cânta foarte frumos şi corect jocurile româneşti cele mai noi, pe care le învăţau să le joace arcaşii şi arcăşiţele. El cânta bine din fluieraş şi după cântatul lui se putea juca tare uşor. Acest om a contribuit mult la reintroducerea jocului românesc în sat. Îşi avea casa aproape de podul moscalului. N-a avut averea multă, dar a avut un talent deosebit şi suflet ales. De la el, au învăţat şi muzicanţii să cânte acele jocuri frumoase, curat româneşti, care s-au păstrat multă vreme. Cam după 1930, s-a luat obiceiul să se facă petreceri cu jocuri închise (cu intrare)la Veroana Ungurean, Vanzureac, etc. (ogrăzi bine închise). Jocuri peste săptămână, se făceau arareori , la sărbători mari când nu se lucra.
Organizatorii jocurilor închise urmăreau realizarea unor venituri băneşti, cu care să facă ceva pentru societate sau pentru sat, ori să acopere anumite cheltuieli neprevăzute. Nu de puţine ori s-au făcut şi abuzuri de către organizatori (primarul Nicolae Paulencu). De obicei, jocul, (hora) se făcea în vatra jocului, duminica după amiază, în câşlegi se strângeau, mai ales feciorii şi fetele. Cei tineri căsătoriţi ori cei mai în vârstă nu se băgau printre fete şi feciori la horă. Aceştia aveau prilejul să joace la nunţi, la petreceri în familie, la clăci dacă vroiau, ori în şezători.
De asemeni şi hramul constituia o fericită ocazie de joc şi petrecere, după o masă cu bucate alese şi cu oaspeţi de prin alte părţi. După zile de muncă şi mai ales după posturi, cum era cazul chiar la noi, pentru că Sf. Nicolai cade în postul Crăciunului, oamenii, dar mai ales feciorii şi fetele erau dornici de petrecere şi joc. Un scripcar, un ţâmbălar şi un toboşar le era de ajuns. Uneori angajau şi o muzică mai mare.
În decursul timpului, instrumentele muzicale folosite în Voloca au fost: fluierul, fluieraşul, cobza, scripca, ţambalul, ciurul, doba, apoi trompeta, clarinetul şi în cele din urmă acordeonul. Au fost situaţii când s-a jucat şi după drâmbă ori frunză.
Dintre voloceni au ieşit mulţi muzicanţi şi cântăreţi de vază, apreciaţi la noi, dar şi în alte sate.
Mai demult, feciorii şi fetele, ca să aibă drept de joc duminica după-masă, ori în sărbători, trebuiau să meargă dimineaţa la biserică să asculte Sfânta Liturghie, cazania apoi să rămână şa catichezaţie. Aceasta se ţinea după slujbă, când tinerii învăţau rugăciuni diferite, catehismul, despre morala creştină, despre păcat, despre taine, cele 10 porunci şi altele. Tot atunci preotul îi şi asculta pe unii din ceea ce au învăţat anterior. Treaba aceasta nu le prea plăcea tinerilor, că mintea lor mergea în altă parte, numai că nu aveau ce face. Dacă tinerii nu veneau la catechizaţie, ori fugeau (ieşind din biserică mai degrabă), atunci preotul nu le dădea drept de joc în acea duminică. Aceasta era o pedeapsă mare şi greu de suportat. Se vede că preotul avea putere mare pe atunci. După primul război mondial, acest obicei a dispărut.
În duminicile când era vreo nuntă, nu se făcea joc, pentru că feciorii şi fetele jucau la nuntă fără să plătească muzica. La joc, se strângeau bani cu care se plăteau muzicanţii. Din banii rămaşi, calfele (organizatorii jocului) îşi cumpărau câte un şip de holercă, din care cinsteau după ce se termina jocul şi după ce se făcea plata muzicanţilor (un scripcar, un ţâmbălar şi un toboşar).
Pe lângă tineret, fete şi flăcăi care veneau să joace, în zilele de duminică după-amiază, mai veneau tinere neveste, mame de-ale fetelor sau surori mai mici ca ă privească hora. Se adunau chiar şi copii, astfel că vatra jocului era plină de lume.
Începutul jocului se făcea de obicei cu hora mare, jucată în cerc, apoi în perechi. Cele mai multe dintre jocuri erau pentru perechi (de doi), dar erau multe şi din cele fecioreşti, numai pentru flăcăi, jucate în cerc. De exemplu: Arcanul, Sârba, Bătuta, Raţa, Rusasca şi altele.
Am arătat şi în altă parte că la hora din vatra jocului, jucau numai fetele şi feciorii; cei căsătoriţi jucau doar la nunţi şi la altele petreceri de familie ori la clăci. Rareori, bărbaţi însuraţi petreceau şi jucau la crâşmă, dacă aveau la îndemână lăutari sau pe cineva cu fluierul.

Niciun comentariu: