duminică, 30 martie 2008

2.17 Învăţătorul superior Ilie Repciuc la conducerea şcolii primare din Voloca

Dacă Alexie Morariu a plecat de la noi din sat în locul lui a venit ca director Ilie Repciuc. Această schimbare s-a petrecut, după cât îmi aduc aminte odată cu începutul anului şcolar 1922-1923. Era un învăţător bine pregătit, bun pedagog, sobru şi sever. Era corect şi trata lucrurile cu seriozitate. A fost devotat cu trup şi suflet şcolii pe care a condus-o cu multă pricepere ca un adevărat gospodar. Nu admitea abateri de la disciplina şcolară. În munca sa era corect şi punctual totdeauna la datorie. Aceasta o . pretindea cu rigoare de la întregul personal didactic. Fermitatea şi corectitudinea acestui director erau recunoscute şi apreciate de autorităţile superioare şcolare. Şcoala şi cancelaria le ţinea într-o desăvârşită ordine.
Biblioteca şcolii, la care ţinea foarte mult o împrospăta şi o îmbogăţea mereu. Era foarte grijuliu să nu se piardă nici cea mai neînsemnată carte. Peste tot, curăţenie şi ordine.
Era scurt la vorbă şi detesta vorbăria. Când trebuia să deschidă serbările şcolare, vorbea puţin dar concis şi simplu, pe înţelesul tuturor. Când a luat în primire şcoala erau încă multe de făcut. Erau necesare încă unele reparaţii şi mai trebuiau aduse unele îmbunătăţiri. Stricăciunile războiului au fost multe şi mari. Cu ajutorul primarului şi al Consiliul Comunal s-au terminat toate reparaţiile şi s-a completat întregul mobilier. În curând şcoala putea să funcţioneze în condiţii normale. Toate posturile au fost completate. Când a pus totul în ordine şi avea timp liber, mai cânta la vioară. Când avea un partener, îi plăcea să joace şah. Aceasta se petrecea mai mult în vacanţa mare când nu era atât de ocupat. Avea pământ arabil în Voloca şi în Ceahor pe care îl cultiva cu pricepere şi care îi aducea reala foloase. In toată munca sa gospodărească era ajutat de soţia sa Victoria, învăţătoare de grad superior şi dânsa, cu care a putut să realizeze lucruri frumoase în viaţă între altele şi un muzeu şcolar.
Soţii Ilie şi Victoria Repciuc aveau patru copii, doi băieţi şi două fete. O altă fetiţă, născută în ultimii ani, cu numele Graţiela murise de mică, aproximativ de 6 ani. Ceilalţi patru copii s-au făcut mari, au învăţat carte şi şi-au întemeiat şi ei familii.
Cel mai mare era Traian, un tânăr îndesat, bine făcut, solid, era de felul său brunet, chipeş, isteţ şi glumeţ. A terminat liceul Aron Pumnul şi a studiat dreptul la Cernăuţi. A jucat un rol proeminent între studenţi şi într-o vreme a fost şi preşedintele societăţii Dacia. Era bun din fire şi gospodăros. Era de mare folos familiei, fiind un tânăr harnic şi de încredere. Se pricepea şi el foarte bine la treburile gospodăreşti. Lucra la făcut şi la cărat fânul, la cărat lemne din pădure şi chiar la cosit se ţinea bine în rând cu feciorii. Nu era fudul, ci dimpotrivă foarte popular şi prietenos cu toţi ceilalţi băieţi din sat care umblau pe la diferite şcoli din oraş. De asemeni, îi plăcea să stea La sfat cu gospodarii şi chiar cu feciorii din sat. Trecea ca un tânăr cumsecade gata de a veni oricui în ajutor şi stăpân deplin pe ceea ce spunea ori făcea. Inspira încredere tuturor şi era respectat de toţi. Mai târziu s-a afirmat ca un capabil slujbaş şi bun familist.
După el urma Stela, o fată frumoasă, bine făcută şi inteligentă. Era simpatică şi-i plăcea să călărească. A urmat patru clase liceale şi apoi o şcoală comercială. In cele din urmă s-â căsătorit cu un preot.
Urma la rând a doua fată Virginia care a absolvit o şcoală normală polonă (S.M.P.) a primit undeva un post şi s-a căsătorit cu un medic.
Al patrulea copil a fost un băiat pe nume Leandru. Acesta a urmat câteva clase de liceu şi probabil o clasă profesională de poştă şi telegraf şi apoi a fost numit funcţionar la o poştă.
Directorul Ilie Repciuc a condus şcoala primară din Voloca până la ieşirea sa la pensie.
Cât a stat el în fruntea acestei şcoli totul a mers bine, învăţământul s-a desfăşurat în condiţii foarte bune, între membrii corpului didactic a domnit buna înţelegere, rezultatele la învăţătură au fost apreciabile. Sătenii erau mulţumiţi de felul cum era condusă şcoala şi de rezultatele obţinute de copii lor la şcoală. Se poate afirma că timpul în care şcoala din Voloca s-a aflat sub conducerea directorului şcolar Ilie Repciuc a fost o perioadă bogată în realizări şi progrese însemnate din toate punctele de vedere. Satul s-a ridicat foarte mult în aceşti ani. Au fost trimişi la oraş pentru învăţătură alte serii de copii de ai volocenilor. Unii s-au prezentat la examene de admitere la licee, alţii la şcolile normale, alţii la diferite şcoli de meserii, etc.
La şcoală se ţineau cercuri culturale, se organizau serbări şi şezători culturale cu programe foarte bine pregătite de către învăţătorii de la şcoală. S-au pus bazele unui muzeu şcolar, într-o vreme a funcţionat şi o secţie de lucru de mână şi de ţesut covoare, condusă de Olinici Aspazia, unde elevele sătenilor au putut învăţa multe lucruri frumoase. S-a înfiinţat şi un atelier de lucru de mână pentru băieţi condus de Penteleiciuc Ilie unde copii învăţau să confecţioneze diferite unelte gospodăreşti.
Învăţătorii Paşcanu Olvian şi cu Silvia Paulencu au organizat un cor şcolar. În grădina şcolii s-a amenajat un mic lot experimental unde se găsea câţiva pomi şi mai multe straturi cu legume sub îngrijirea şcolarilor. Aici ei făceau practica agricolă şi se familiarizau cu primele noţiuni de pomicultură şi legumicultură.
Din toate cele relatate mai sus se poate constata că acolo unde este o conducere înţeleaptă şi o colaborare strânsă între dascăli se pot obţine rezultate minunate. A avut satul Voloca noroc de dascăli vrednici care au contribuit mult la ridicarea lui. În această perioadă cât a fost Ilie Repciuc director au mai funcţionat la şcoală în mod permanent soţia sa Victoria Repciuc, Silvia Paulencu, Cozac Modesta, Leontina Nichitovici, Nichitovici Niculai şi Paulencu Nicolai. Temporar au mai funcţionat următorii: Olvian Paşcanu, Leviţchi, Olinici Aspazia, Vasilescu Viorica, Penteleiciuc Ilie, Vasilaş, Salahor Varvara.
Tot în aceasta perioadă a fost înfiinţată o şcoală cu două posturi în cătunul Hruşăuţi. Ca director a fost numit Paulencu Nazarie care a plecat de la şcoala din centru. În cel de al doilea post a fost numită Vagencnecht Minodora, o tânără absolventă a şcolii normale din Cernăuţi.
În acei ani frumoşi de pace şi bucurie, pe când în fruntea şcolii din Voloca se afla Ilie Repciuc mulţi copii erau plecaţi pe la diferite şcoli din oraşele Bucovinei.
Unii învăţau carte la liceul Aron Pumnul din Cernăuţi, alţii la şcoala reală ortodoxă sau la liceul ortodox de fete. Unii frecventau şcolile normale de învăţători şi de învăţătoare, alţii la diferite şcoli tehnice şi profesorale şi în fine alţii la şcoala Cantorală. S-au aflat elevi înscrişi la liceul Ştefan cel Mare din Suceava, la liceul Dimitrie Cantemir din Coţmani, la liceul din Vatra Dornei, la şcoala normală din Văşcăuţi, la gimnaziul din Vijniţa, ori la şcoala de arte şi meserii din Câmpulung.
Dintre aceştia mulţi s-au ridicat ajungând să termine liceul şi apoi diferite facultăţi. Era plin satul de elevi şi eleve şi de studenţi. Bucuroşi erau părinţii acestor copii, dar şi învăţătorii satului erau mândri de contribuţia lor la ridicare satului. La rândul lor, copii veniţi în vacanţă de pe la diferite şcoli, constituiau o mândrie a satului. Unii dintre ei dădeau concurs foştilor învăţători în organizarea unor şezători frumoase cu piese de teatru, recitări, şi chiar cântece. Se ridica satul văzând cu ochii spre mulţumirea şi bucuria tuturor.
Toţi aceşti tineri se adunau în timpul vacanţelor la şcoală unde erau foarte bine primiţi de foştii lor învăţători şi mai ales de familia directorului şcolar Ilie Repciuc. Mulţi dintre noi, aici, am învăţat primele noţiuni şi deprinderi de viaţă civilizată pentru că ţărani fiind nu ştiam cum se şede la masă, cum trebuie servită o anumită mâncare sau cum se ţine în mână furculiţa.
Cu acelaşi prilej am deprins un limbaj mai potrivit, câteva reguli de politeţe şi de purtare mai aleasă. Familia directorului şcolar Ilie Repciuc a servit adeseori câte o masă la unii tineri, ori câte o gustare, cafea sau dulceaţă. Totdeauna se ivea vreo ocazie de a învăţa câte ceva. Familia Repciuc avea şi un gramofon cu multe plăci şi la muzica acestui gramofon am învăţat primele dansuri de pe când eram încă şcolari. Această situaţie a continuat ani în şir, până ce mulţi dintre noi ne-am văzut şi studenţi. A fost acolo o modestă şcoală de dans care ne-a prins bine mai târziu. Pe lângă fiica gazdei mai veneau şi alte eleve dintre cele mai mari aşa că aveam cu cine să dansăm în zilele de sărbători mari sau duminicile după-amiază.
In unele zile ne adunam atât' de mulţi tineri încât locuinţa familiei Repciuc căpăta aspectul unei încăperi dintr-un Cămin cultural şi întotdeauna am fost bine primiţi. În multe Duminici din timpul vacanţei mari, sau pe timpul sărbătorilor de iarnă aveau loc la şcoală adevărate reuniuni ale tineretului din sat cu care ocazie petreceam foarte bine având prilejul să cântăm şi mai ales să dansăm.
Unii jucau şah cu directorul şcolar Repciuc el fiind un mare amator al acestui joc. Aproape regulat aceste întruniri de neuitat ale tineretului studios se terminau cu câte o masă sau gustare mai substanţială pentru că familia directorului Repciuc avea stare bună, era foarte primitoare şi cu dare de mână. Toate aceste petreceri tinereşti se încheiau cu cântec, joc şi voie bună.
Aceasta a fost vârsta de aur a satului Voloca şi a noastră care am fost tineri pe atunci şi am avut fericirea să trăim şi să apucăm acele vremi de vis şi măreţie.

Niciun comentariu: